Fotbal cu pipeta în derby-ul Vestului

Aşteptat cu sufletul la gură de patru sezoane, duelul dintre UTA şi FC Timişoara s-a încheiat nedecis, scor 0-0, şi nu s-a ridicat la un nivel ridicat decât în tribune.

Ocaziile de gol au fost puţâţine, rămânând pe retină bara lui Goga, cu capul, după o lovitură liberă executată de Tameş (minutul 65) şi ratarea imensă a lui Drăghici, care a reluat peste, din şase metri, în prelungiri.

Timişorenii au cerut un penalty la duelul dintre Ricketts şi Pocuca (minutul 31), dar canadianul a amplificat căderea în momentul în care a pierdut balonul.

Marian Iancu, patronul bănăţenilor, nu a scăpat prilejul şi, la finalul meciului, şi-a dat din nou în petec: "Doi dintre jucătorii mei au făcut figuraţie. Îi voi da în judecată, în civil, pentru că şi-au bătut joc de echipă".   Uniţi împotriva FRF

Galeriile celor două echipe au realizat coregrafii care rivalizează oricărui derby bucureştean, cu un plus de partea arădenilor, care la pauză au împânzit arena într-un nor de fum roşu.

Nu au lipsit mesajele cu tentă ironică. "Aţi ajuns în iadul de care v-aţi temut - Mai repede decât aţi fi crezut", au scris arădenii.

Cele două tabere au avut chiar şi momente în care au scandat împreună. S-a întâmplat atunci când fanii celor două echipe au strigat împotriva conducerii Federaţiei Române de Fotbal, a preşedintelui Mircea Sandu şi a lui Mitică Dragomir, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal.

Doi suporteri timişoreni au fost reţinuţi în incinta arenei, după ce au ajuns cu un steag printre arădeni. Cele două grupuri de fani au fost ţinute la distanţă de câteva sute de oameni de ordine, pe drumul de la Gara de Nord din Arad până la stadion.   Bătăi la vestiar

Dacă supoterii nu s-au bătut, au făcut-o în schimb oficialii celor echipelor UTA şi FC Timişoara.

Daniel Stanciu, managerul sportiv al echipei FC Timişoara, s-a încăierat cu Dan Stupar, antrenorul secund al arădenilor. Înjurăturile din prima repriză au fost urmate de lovituri pe timpul pauzei, Stanciu alegându-se cu arcada spartă.

Cele 6.000 de bilete puse în vânzare pentru acest meci s-au epuizat încă de miercuri. Bişniţarii şi-au vândut tichetele, dar nu au dat lovitura, tarifele cuprinse între 6 şi 15 lei fiind cel mult dublate de speculanţi.

Singurul jucător din cele două echipe care a mai jucat într-un UTA - Poli, în Divizia B a fost Claudiu Drăgan. El a marcat în partida câştigată de arădeni cu scorul de 2-1 la Timişoara, în 1999.