James Olson, fost şef al contraspionajului din CIA, a vorbit despre războiul dus de Rusia în Ucraina, dar și despre situația în care se află acum Republica Moldova, sub amenințarea directă a lui Vladimir Putin.
În acest context, Olson l-a numit pe liderul rus un criminal de război, catalogându-l ca pe o persoană foarte periculoasă „pentru stabilitatea în lume şi pentru pace şi probabil că situaţia va continua mulţi ani”. Totodată, fostul șef CIA a menționat că Moldova devine astfel o țintă a armelor rusești, ce sunt trimise în Belarus.
„Ne înspăimântă disperarea lui Putin atunci când se confruntă cu ceea ce se întâmplă în Ucraina şi poate recurge la acţiuni iraţionale, inclusiv folosirea de arme nucleare strategice sau tactice. Este o ameninţare gravă”, a spus el.
A venit momentul ca România și Republica Moldova să discute despre o reunificare
Întrebat dacă a sosit momentul ca România și Republica Moldova să deschidă subiectul reunificării, fostul șef CIA a punctat că ar fi o mișcare inteligentă din partea lor, luând în considerare situația de risc major prin care trece acum Moldova.
„Cred că este momentul potrivit, pentru că Moldova traversează o stare de pericol extrem. Este clar că fie prin Transnistria sau din alte locuri Rusia poate ataca Moldova. Ştim că serviciile de informaţii ruseşti au încercat să o răstoarne pe doamna preşedintă Sandu. Acest lucru e ceva grav, deci Moldova trece printr-un mare risc.
Nu cred că o discuţie despre unire ar fi nepotrivită, cred că ar fi chiar o mişcare inteligentă din partea Moldovei şi a României. Sigur că sunt şi obstacole, printre care Constituţia Moldovei care ar trebui schimbată”, a spus James Olson.
În continuare el a subliniat că într-o astfel de situație Rusia ar reacționat în mod vehement, însă o reunificare va duce la o mai bună securitate regională. Asta ar însemna, de asemenea, şi că apărarea graniţei de est ar fi mult mai puternică pentru NATO.
Putin nu va ataca Republica Moldova dacă cele două țări se vor uni
James Olson este de părere că Vladimir Putin nu va vrea să atace Moldova dacă țara va decide să se unească cu România, fiind de părere că rușii au alte probleme acum pe cap, mult mai mari, cum ar fi războiul din Ucraina.
„Putin pierde războiul din Ucraina şi are destule probleme pe care trebuie să le rezolve acum cu armata ucraineană şi ultimul lucru pe care l-ar face ar fi să atace NATO. NATO nu s-a ferit să arate că ar sprijini România în eventualitatea unui atac din partea Rusiei”, a mai spus fostul șef CIA, care a mai susținut că Rusia va pierde lupta începută de ea, potrivit antena3.ro.