Procurorii germani au demarat o anchetă împotriva fostului director general de la Volkswagen, Martin Winterkorn.
Ancheta este demarată după ce grupul auto a recunoscut că a falsificat testele de poluare pentru unele din motoarele sale diesel, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Ancheta va viza 'acuzaţiile de fraudă în vânzarea de vehicule ale căror teste de emisii poluante au fost manipulate', au precizat procurorii din oraşul Braunschweig într-un comunicat de presă difuzat luni.
Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Müller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen.