Acuzații grave lansate vineri seara de fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, care a vorbit despre presiunile făcute de un fost ministru.
Dat afară de premierul Florin Cîu, Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu, a făcut acuzații incendiare. Vineri seară, el a afirmat că un fost ministru al Mediului a făcut presiuni politice asupra sa și l-a sunat ca să vadă dacă „se înmoaie”. Declarațiile au fost făcute la Digi 24. El a fost întrebat dacă este vorba despre Costel Alexe. Berceanu s-a limitat să afirme că se referă la un fost ministru de dată recentă și nu este vorba despre Tanczos Barna.
Acuzații lansate de Octavian Berceanu către un fost ministru al Mediului
În prima lună, au zis că poate găsim soluții, poate ne mai înmuiem, poate vedem întreaga paletă de soluții. Da. Dar, în momentul în care se intervine peste comisar, avem DIICOT, avem DGA-ul, avem DNA-ul. Și au încetat. Oameni politici”, a afirmat Octavian Berceanu la Digi 24.
Cel care i-a fost consilier ministrului la care a făcut referire fostul șef al Gărzii de Mediu a depozitat ilegal un milion de metri cubi de deșeuri chiar pe caseta de colectare a apelor uzate din Popești-Leordeni, care s-a prăbușit în vară din această cauză.
„Aceștia sunt oamenii care stau în spatele afacerilor ilegale cu deșeuri. Despre ce vorbim?”
„E acel businessul din Popești-Leordeni, cel care a construit acel munte a fost consilierul ministrului mediului. Despre ce vorbim? Fostul ministru al mediului. I-am spus că îi mulțumesc frumos pentru intenții, dar nu se poate. „Aceștia sunt oamenii care stau în spatele afacerilor ilegale cu deșeuri”, a mai precizat Octavian Berceanu, care a precizat că Garda de Mediu a depus plângere penală în acest caz.
În luna iulie a acestui an, sub greutatea deșeurilor, plafonul casetei de colectare a apelor uzate din Popești-Leordeni s-a rupt și a înfundat canalizarea. Tronsonul rupt transporta dejecţiile din Bucureşti până la Staţia de Epurare Glina.