Procurorii de la secția Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au decis să-l pună sub acuzare pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, pentru crime împotriva umanității. De asemenea, ei ar fi cerut aviz de la președinte în cazul lui Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, pentru aceleași infracțiuni contra umanității, conform unor surse.
Parchetul nu a oferit momentan nicio declarație în acest sens, iar informația a fost confirmată doar de sursele citate de România TV.
Acțiunea are loc în urma reexaminării dosarului Mineriadei.
Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare
La data de 8 mai 2019, Curtea Supremă a decis să restituie dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 procurorilor militari. A argumentat atunci că rechizitoriile întocmite de aceștia nu respectau drepturile procesuale prevăzute în Codul Penal actualizat.
Magistrații au hotărât invalidarea tuturor mijloacelor de probă adunate de procurori, constatând că rechizitoriul care a dus la trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu era nelegal.
Conform procurorilor militari, autoritățile statului de atunci au decis să inițieze un atac violent împotriva participanților din Piața Universității din București. Protestatarii susțineau adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau pașnic opiniile politice, diferite de cele ale majorității.
Patru persoane au murit și alte mii au fost rănite atunci
Evenimentul care a avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a avut consecințe grave. Patru persoane au fost ucise prin împușcare, 1.388 de persoane au fost rănite, iar 1.250 de persoane au fost reținute din motive strict politice.
Primul președinte de după comunism, Ion Iliescu, a fost acuzat că a ordonat evacuarea forțată a manifestanților din Piața Universității.
Pentru a reconstitui probele respinse de Curtea Supremă în 2019, au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori.
În total, au fost emise aproximativ 2300 de citații în acest sens.