Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române şi jurnalist în cadrul Direcţiei Ştiri a instituţiei, susţine că fostul director al Ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, ar fi monitorizat video activitatea jurnaliştilor din subordinea sa.
Jurnalistul Adrian Bucur susţine că fostul director al Ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, ar fi monitorizat video activitatea jurnaliştilor din subordinea sa.
"Un fapt bizar, fără precedent în analele jurnalismului, e ţinut sub tăcere în Televiziunea Publică de câteva săptămâni. Fostul Director al Ştirilor TVR monitoriza video (audio?!) 24 din 24 activitatea jurnaliştilor de la Departamentul Ştiri. Tot corpul editorial din trei redacţii (TVR1, Telejurnale, TVR 2, Ora de Ştiri, TVR News) era supravegheat pe un monitor LCD conectat la 31 de camere video, amplasate în redacţii, studiouri, holuri, intrări, ieşiri. Ce verifica? De ce? Cine a autorizat acest lucru? Agenţia Naţională de Protecţia Datelor Personale a respins o atare cerere de autorizare. Şi, cu toate astea, ea s-a întâmplat ani de zile, până acum o lună. Vă întreb însă altceva. În ce ţară normală la cap şi la principiile democraţiei se întâmplă aşa ceva? Burkina Faso ştiu că e peste noi la afirmarea libertăţii presei. Ambasada SUA, Apador CH, Transparency International, Freedom House, Centrul pentru Jurnalism Independent, ia cineva atitudine? Eu, unul, m-am săturat de anchete şi comisii de disciplină, pentru că nu accept pumnul în gură!", spune Adrian Bucur, citat de Mediafax.
Claudiu Lucaci, fostul director al Ştirilor SRTv, a declarat miercuri, pentru Mediafax, că sistemul de supraveghere video există în toată Televiziunea Română şi nu a fost instalat de el, precizând că sunt foarte mulţi oameni care doresc să facă scandal pe seama TVR.
La sfârşitul lunii aprilie, Claudiu Lucaci a fost înlocuit la conducerea Ştirilor TVR cu Raluca Brumaru, printr-o decizie luată de Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv.