Fostul deputat PDL, Sorin Pandele, condamnat pentru fapte de corupţie, a fost introdus în Arestul Poliţiei

Fostul deputat Sorin Pandele, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost introdus în arest în baza mandatului de arestare emis de instanţă, au anunţat miercuri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. În arestul IPJ Argeş au ajuns şi ceilalţi doi condamnaţi din dosar, Elena Cornelia Păun şi Costel Zamfir, cel din urmă fiind fostul primar al comunei argeşene Bradu.

"Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare trei mandate de arestare emise de Tribunalul Bucureşti privind pe P.S.A., de 48 ani, Z.C., de 62 ani, respectiv P.E.C., de 49 ani, toţi din comuna Bradu, aceştia fiind condamnaţi la câte cinci ani de închisoare", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agentul principal Mădălina Bălănescu. Vor fi transferaţi la Colibaşi Cei trei vor rămâne în arestul IPJ Argeş până la finalizarea tuturor formalităţilor legale, urmând să fie transferaţi la Penitenciarul Colibaşi pentru executarea pedepselor.

Fostul deputat PDL de Argeş Sorin Andi Pandele a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. Condamnări definitive

Un complet format din cinci judecători de la instanţa supremă a admis marţi recursul DNA şi a anulat o sentinţă din 2012 prin care Sorin Pandele primise trei ani de închisoare cu suspendare şi fusese achitat pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, Costel Zamfir, fost primar al comunei argeşene Bradu, a fost condamnat la cinci ani închisoare, aceeaşi pedeapsă primind şi Elena Cornelia Păun. Acuzaţiile DNA

Sorin Andi Pandele a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 16 iunie 2010 pentru mai multe infracţiuni de corupţie în legătură cu funcţia de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, pe care a deţinut-o în perioada 2005-2008.

Sorin Pandele a fost deputat PDL de Argeş în perioada 2008-2012, iar la alegerile din 2012 a candidat din partea PP-DD, însă fără succes.