Fostul deputat Cătălin Florin Teodorescu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu

Fostul deputat PNL Cătălin Florin Teodorescu a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu.

Fostul deputat a stat opt ani prin instanțe pentru a-și dovedi nevinovăția. Acesta  a fost prefect de Argeș, vicepreședinte al ANSVSA, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Fostul deputat Teodorescu, achitat definitiv

Înalta Curte de Casație și Justiție a păstrat hotărârea emisă anterior de Curtea de Apel București și l-a achitat astfel pe fostul deputat, precum și pe multe alte persoane implicate în dosar. Cătălin Teodorescu a solicitat instanței de judecată să nu beneficieze de prescripție, ci să fie judecat cerând să i se mențină soluția de achitare primită la judecata de fond. În soluția definitivă de achitare se arată „nu a săvârșit nicio faptă de natură penală – art 16, teza 1, litB-Cpp”.

„I. 1) Conform art.396 alin.5 C.proc.pen. rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I și teza a II-a C.proc.pen., achită pe inculpatul Teodorescu Cătălin Florin, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13/2 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.297 alin.1 C.pen. si art.309 C.pen.” se arată în minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Context

În anul 2011, cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Remus Baciu, George Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, au luat în dezbatere cererea de retrocedare a suprafeţei de peste 13 ha din zona Plumbuita. Beneficiar era omul de afaceri Stelian Gheorghe.

Prin urmare, în dosar au fost judecate la pachet toate persoanele implicate, printre care: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu. Au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.

ÎCCJ i-a achitat aproape pe toți cei incriminați în dosar, iar Crinuța Dumitrean și Dorin Cocoș au beneficiat de aplicarea prescripției, potrivit ziarobiectiv.ro.