Mai mulți foști parlamentari își apără, în fața instanțelor de judecată, pensiile speciale de care beneficiau până de curând.
Foștii parlamentari au acționat în instanță și cer suspenarea legii care îi lasă fără indemnizațiile speciale de care beneficiau la retragerea din activitate. Mai multe instanțe din țară au fost sesizate cu asemenea cereri, de foști parlamentari.
Astfel, pe rolul Tribunalului Ilfov a fost deschisă o acțiune având ca obiect „obligația de a face” în care mai mulți parlamentari, în frunte cu Petre Roman și Teodor Meleșcanu își revendică drepturile speciale. Acestea le-au fost acordate după ce s-au retras din viața politică.
În spatele lui Petre Roman și Teodor Meleșcanu s-au aliniat, la Tribunalul Ilfov cerând să li se dea pensii speciale, foștii senatori Doru Laurian Bădulescu (PSD) și Daniela Buruiană (PRM), dar și mai mulți deputați, Minodora Cliveti (PSD+PUR), Radu-Spiridon Cojocaru (CDR), Ion Giurescu (PSD), Costel Ovedenie (PRM), Dan-Radu Zătreanu (PDL), Dănuț Saulea (PRM).
Foștii aleși se plâng de faptul că legea prin care li s-au retras indemnizațiile speciale este nedreaptă. În acestă situație s-ar afla în jur de 260 de parlamentari din întreaga țară.
Parlamentari primesc 4 - 5.000 de lei pe lună
Fostul premier Petre Roman a precizat că indemnizația parlamentarilor nu ar reprezenta o pensie specială și că sumele plătite sunt „mici” de 4 – 5.000 de lei.
„Această indemnizație a fost anulată pe ideea că e o pensie specială. Dar pensiile speciale – acelea multe, multe și mari – evident că nu sunt aici. Este vorba despre acele pensii din zona magistraturii: alea sunt neatinse! Mai e vorba de pensiile uriașe din zona Ministerului de Interne pentru cei care ieșeau la pensie la 40 și ceva de ani, cu 10 – 15 - 20.000 de lei pensie. De alea nimeni nu s-a atins! Sunt multe aspecte. Uitați de ce această indemnizație (de parlamentar – n.r.) este întemeiată, vorbesc de temeiul pe care îl are în toate parlamentele europene”, a mai spus Petre Roman, citat de ziare.com.
Legea a fost propusă de PSD și votată de toți parlamentarii
Legea prin care au fost anulate pensiile speciale de care beneficiază foștii parlamentari a fost promulgată la începutul anului 2021. Actul normativ a fost votat în plenul reunit al Parlamentului, pe 17 februarie. Proiectul de lege a fost depus de PSD și viza eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori. Legea a fost adoptată cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotrivă.
Potrivit legii, de la data intrării sale în vigoare, încetează plata indemnizațiilor plătite în baza Legii privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Cuantumul indemnizației se acorda în limita a 3 mandate și se calcula ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Suma nu putea fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator.