Fosta echipă a lui Reghecampf, EXCLUSĂ și RETROGRADATĂ din campionat

Litex Loveci, formația pe care a pregătit-o Laurențiu Reghecampf până la începutul lunii decembrie, a fost exclusă din campionatul Bulgariei, anunță forul din țara vecină.

Decizia Federației Bulgare de Fotbal a venit după ce jucătorii lui Litex au părăsit terenul de joc în cursul unui meci disputat luna trecută la Sofia, împotriva formaţiei Levski, în semn de protest faţă de maniera de arbitraj, care a fost în defavoarea fostei echipe antrenate de român. Astfel, Litex va evolua începând din senoul viitor în eșalonul secund bulgar.

Preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, a declarat la finalul reuniunii Comitetului Executiv al forului: „Noi ne-am fi dorit ca Litex să rămână. Am încercat să găsim o poartă de ieşire, pentru ca acest lucru să fie posibil, însă nu puteam face o derogare de la propriile reguli.”