Generalul Constantin Degeratu, fostul șef al statului major, a declarat, la B1 TV, că în spatele invaziei imigranţilor în Europa s-ar afla Rusia. El a explicat că această criză este de fapt menită să distragă atenţia de la agresiunile Rusiei din estul Europei. Pe dealtă parte, jurnalistul Alecu Racoviceanu a aformat că la noi se lucrează la construirea unei tabere în nordul țării.
”Trebuie să vedem ce se întâmplă acum. E cert că e un puseu acut al crizei refugiaților, un anume flux de refugiați venind dinspre Orientul Mijlociu și mergând pe o anumită direcție: Grecia, Macedonia, care construiau un gard împotriva lor. Despre această chestiune lucra acum câteva luni acum 6-8 luni guvernul de la Budapesta”, a declarat generalul Constantin Degeratu, la B1 TV.
Fostul șef al statului major consideră că în prezent Europa se confruntă cu patru probleme majore: agresiunile Rusiei din Ucraina, extinderea Statului Islamic în Orientul apropiat, problema imigranţilor din Siria şi criza economică.
”Apariția Statului Islamic este un generator de refugiați și pe fondul ăsta avem criza, agresiunea rusă în Europa. Cred că acest puseu de refugiați pare să fie unul din răspunsurile rusești la sancțiunile Uniunii Europene”, a subliniat generalul Constantin Degeratu, adăugând faptul că această criză este realizată cu sprijinul serviciilor secrete ruse care se folosesc de un fenomen natural.
”Rusia acționează împotriva comunităților atlantice ca un inamic folosind terorismul”, a mai spus el.