Larry Nassar (54 de ani), fostul medic al lotului feminin de gimnastcă al SUA, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare. Zeci de mii de imagini și filmulețe cu caracter PORNOGRAFIC INFANTIL, găsite în computerele sale.
Sentința i s-a stabilit după ce acesta a pledat vinovat pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare, primind, astfel, câte 20 de ani de detenție pentru fiecare caz. Nassar a fost găsit vinovat pentru posesia de materiale pornografice cu caracter infantil, și, potrivit Agerpres, în computerele sale au fost găsite peste 37.000 de imagini și clipuri video de acest gen.
Mai mult, Larry Nassar mai are două dosare aflate pe rol, acuzat pentru agresiune sexuală auspra a 125 de sportive, majoritatea gimnaste.
„Am fost molestată de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastică a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis că primeam <<tratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de ani>>. A început când aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa națională, în Texas, și nu s-a terminat până când am renunțat la sport”, declara fosta gimnastă americană McKayla Maroney (21 de ani).