Fostul director general al SC Telecomunicații CFR SA este acuzat că a încheiat, cu mai multe cunoștințe, prieteni sau colegi de partid, 57 de contracte de prestări servicii și achiziții de bunuri. A efectuat și plățile, deși în unele cazuri serviciile nu au fost prestate, iar bunurile comandate nu au fost niciodată livrate.
Fostul director general al SC Telecomunicații CFR SA (o filială a companiei feroviare) a fost trimis în judecată pentru corupție. Nicolae Ciprian Vrânceanu este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată. El ar fi încheiat mai multe contracte frauduloase în beneficiul unor cunoștințe sau colegi de partid.
Servicii inexistente
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Nicolae Ciprian Vrânceanu a încheiat aproape 60 de contracte de prestări servicii sau livrări de bunuri care nu erau necesare companiei. În plus, a efectuat plățile în cazul tuturor acestor contracte, deși unele servicii nu au fost prestate niciodată. De asemenea, o parte dintre bunurile comandate nu au mai fost livrate.
„În perioada 2009-2010, inculpatul Vrânceanu Ciprian-Nicolae, în calitate de director general al SC Telecomunicații CFR SA, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, ar fi încheiat în mod fraudulos, în dauna societății comerciale pe care o conducea, 57 de contracte cu 27 de societăți comerciale, avocați sau persoane fizice autorizate.
Contractele au avut ca obiect prestarea unor servicii (în special de audit, certificare, consultanță, evaluare profesională, lucrări de construcții) sau livrarea unor bunuri (aplicații IT) care nu erau necesare. De asemenea, inculpatul ar fi efectuat sau ar fi dispus efectuarea plăților în baza contractelor amintite, deși o parte din aceste servicii nu s-au executat sau executarea a fost formală, simulată, iar bunurile fie nu au fost livrate, fie nu erau corespunzătoare, utilizabile“, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor DNA.
Prejudiciu mare
Tot potrivit anchetatorilor, cei care au beneficiat de contractele considerate a fi frauduloase au fost conuștințe, prieteni, colegi de partid sau foști colegi de serviciu ai directorului SC Telecomunicații CFR SA. Prejudiciul în acest dosar este de 3.152.699 lei.
Nicolae Ciprian Vrânceanu va fi judecat în stare de libertate, iar dosarul a fost deja trimis Tribunalului București. Societatea Telecomunicații CFR SA s-a constituit parte civilă în cauză.