FOST CAP AL MAFIEI din New England condamnat la ÎNCHISOARE pe viață pentru CRIMĂ. A îngropat victima în beton

Un fost cap al mafiei din New England, temuta Cosa Costra a fost condamnat la închisoare pe baza mărturiilor foștilor discipoli.

Un fost cap al mafiei din New England şi unul dintre asociaţii săi au fost găsiţi vinovaţi, vineri, de uciderea patronului unui club de noapte în 1993, ale cărui rămăşiţe au fost descoperite în Rhode Island în urmă cu doi ani, conform Reuters.

 

O instanţă din Boston l-a condamnat pe Francis ''Cadillac Frank'' Salemme, în vârstă de 84 de ani şi pe Paul Weadick, 63 de ani, pentru uciderea lui Steven DiSarro despre care cei doi credeau că ar colabora cu FBI. Sentinţa va fi pronunţată în luna septembrie, iar cei doi ar putea rămâne după gratii pentru tot restul vieţii.

Acest caz de omucidere provine dintr-o perioadă în care crima organizată din Boston era condusă de Salemme. Acesta era şeful Cosa Nostra din New England în anii '90 şi îşi împărţea teritoriul cu un alt celebru interlop, James ''Whitey'' Bulger, gangsterul a cărui carieră criminală este prezentată în filmul "Black Mass" (2015) şi în "The Departed" (2006).

Conform procurorilor, Salemme era interesat în secret de un club de noapte din Boston denumit The Channel, care tocmai fusese cumpărat de victima Steven DiSarro.

Un alt fost mafiot, Stephen ''The Rifleman'' Flemmi, vechi partener al lui James ''Whitey'' Bulger, care îl cunoaşte pe Salemme încă din anii '60, a depus mărturie în procesul acestuia susţinând că Salemme şi-ar fi exprimat îngrijorarea că proprietarul de club colaborează cu autorităţile pentru a-l expune. Flemmi, care la rândul său este condamnat pe viaţă pentru zece omucideri, a colaborat cu procurorii şi a precizat că a fost martor la uciderea prin ştrangulare a lui DiSarro la 10 mai 1993, când acesta s-a dus acasă la Salemme pentru a discuta cu bossul mafiot.

Flemmi a declarat în faţa instanţei că fiul lui Salemme, Frank Jr. (decedat între timp) l-a ştrangulat pe DiSarro, în timp ce complicele Weadick ţinea victima de picioare, iar Salemme privea. Martorul susţine că a părăsit rapid scena crimei pentru că s-a temut că reşedinţa şefului mafiot ar putea fi supravegheată de FBI. Martorul a mai precizat că Salemme i-ar fi spus ulterior că DiSarro a fost omorât şi cadavrul a fost îngropat pe un şantier de construcţii din Rhode Island.