Povestea aceasta e despre normalitatea omului simplu. Atât de complex până şi în puţinele cuvinte pe care le spune. V-o prezint aşadar pe Marinica Nicu.

O viaţă a lucrat ca ambulanţier, în Fălticeni. Acum, la pensie, retrasă în satul natal, Unceşti, din comuna suceveană Buneşti, reînnoadă firul, împletit în vise, pe care mama i l-a transmis din vremea copilăriei.

Spune din capul locului că tricotează pentru suflet. Şi atât. Nu a vândut nimic din sutele de lucruşoare pe care le-a făurit în anii din urmă. Poşete, păpuşi, coşuleţe. E doar începutul listei…

Dincolo de orice e limita pe care doreşte în fiece zi s-o atingă, a liniştii. Nimic altceva nu-şi mai doreşte. Până şi dialogul cu ea pare mai degrabă şoapta care nu trebuie să-i deranjeze universul.

Cu andrelele între degete o văd afundată în lumea sa, din care nimeni nu ar putea să o scoată.

Doruri nestinse

Îmi vorbeşte, deodată, ca şi cum ar fi deschis un tainic sipet, despre cum era odinioară claca. În copilăria ei. Se adunau femeile să ţeasă pânzeturi. Dar şi destine, glume, cântece, amintiri, năzuinţe.

Nimic nu mai e în ziua de azi, oftează din străfundul inimii. E un dor rămas numai în cărţile nescrise ale nostalgiei.    

Cumpără în fiecare lună, de cel mult 40 de lei, materia primă, în principal lâna, din care apoi modelează tot ce vrei şi ce nu vrei. “Nu ştiu dacă o să vând vreodată măcar un lucru”, imposibil deci să se despartă de ceva.

Turtele cu jufă

Zugrăveşte un tablou ale cărui culori au nevoie de foarte multă imaginaţie, în aşa fel încât să mă pot întoarce, alături de ea, cu zeci de ani în urmă.

În tumultul iernii se adunau nu doar femeile, ci şi bărbaţii, să învârtă uşor fuioarele şi să întindă iţele războaielor.

Gospodinele pregăteau tot felul de bunătăţi. Daţi-mi un exemplu de mâncare, aceea din vechime, cum nu se mai face azi, o îndemn. „Turtele cu jufă”, răspunsul nu se lasă aşteptat. Din cânepă. Era prăjită şi mărunţită.  

Nu există un final anume al întânirii noastre. Mă feresc, după o astfel de experienţă, de şabloane. Constat că România se simte cu totul altfel dintr-un colţ al ei.