În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Transporturilor, în colaborare cu Comisia Europeană, organizează Forumul Investițiilor la Marea Neagră. Evenimentul începe astăzi și se desfășoară pe durata a două ziler, la București.
Adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră axată pe domeniile relevante pentru dezvoltarea economiei albastre din regiune va permite statelor riverane și Republicii Moldova să eficientizeze prioritățile și acțiunile din domenii precum: afaceri maritime, pescuit, acvacultură, cercetare și inovare, conectivitate, protecția mediului, turism și educație, informează ministerul Transporturilor. Astfel, statele din regiunea Mării Negre vor putea atrage și prioritiza mai bine finanțarea internațională, europeană, regională și națională pentru proiectele din regiune.
Evenimentul va oferi un spațiu amplu de dezbatere pentru experții naționali și internaţionali din domeniul transporturilor navale pentru temele prioritare ale economiei albastre privind dezvoltarea de eco-porturi inteligente, conectivitatea inteligentă, transportul multimodal durabil, protecția mediului, economia circulară, dar și dezvoltarea de tehnologii pentru exploatarea și utilizarea durabilă a gazului natural lichefiat. Una dintre principalele sesiuni va fi dedicată atragerii de investiții în economia albastră.
În acest context, Forumul Investițiilor la Marea Neagră reprezintă o oportunitate semnificativă de creștere a gradului de conștientizare a numeroaselor inițiative de afaceri și de investiții din regiunea Mării Negre, cu scopul de a atrage noi fonduri și a stimula noi proiecte regionale.