Fornetti, pateuri de 25 de milioane de euro pentru romani

Pe segmentul "food", Fornetti este a doua franciza la nivel european dupa McDonald’s, spune Zoltan Panczel, directorul general al Fornetti Romania.

Conform acestuia, piata din Romania este cea mai dezvoltata dintre cele 32 de tari in care franciza de patiserie este prezenta. Panczel spune ca vanzarile din tara noastra sunt chiar dincolo de orice asteptari.

Afacere nascuta in familie

„Totul a pornit pe piata romaneasca din 2002, cand autoritatile de atunci ale judetului Timis au insistat sa investim aici. Am deschis o fabrica de semipreparate si am inceput sa vindem franciza Fornetti. Acum avem 550 de francizati si o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro pe an. Piata din Romania este minunata, surprinzatoare. Nu ne asteptam la o asemenea dezvoltare”, a declarat ieri Zoltan Panczel, in primul interviu pe care il da in presa romaneasca.

Fornetti a investit pana acum in Romania aproximativ 15 milioane de euro. Conform acestuia, afacerea este una nascuta in familie. „In 1997, fondatorul companiei, Iozsef Ploasti, care avea o afacere de familie in domeniul patiseriei, a gandit aceasta afacere bazandu-se pe cateva idei noi.

Prima era sa fie vandute produse proaspete coapte practic in fata clientilor. A doua idee, foarte importanta, a fost vanzarea la kilogram, in bucati mai mici, spre deosebire de vanzarea la bucata cum stim cu totii ca am cumparat pana atunci produse de patiserie”, explica Panczel.

Ideea a fost foarte bine primita in Ungaria, in scurt timp devenind o franciza de top la nivel european. Acum franciza este vanduta in 32 de tari din Europa, dar si alte zone, cum este Arabia Saudita sau Kuweit.

Pe placul europenilor Anul acesta este al treilea consecutiv in care Fornetti Romania ocupa locul intai in topul filialelor nationale ale companiei maghiare. Interesant este ca produse create initial numai pentru piata romaneasca au fost foarte bine primite in Europa.

„Am creat anume pentru Romania specialitatea cu telemea. Pot sa va spun ca s-a vandut foarte bine si ca acum se vinde excelent in toata Europa”, spune directorul general al Fornetti Romania.

Fabrica din Timis este conceputa pentru a raspunde celor mai exigente standarde de siguranta alimentara. Compania are certificat de calitate TUW in domeniu, nivelul inalt, care reprezinta cea mai inalta calificare posibila pe plan mondial in domeniul alimentar.