Deputații din Comisia Juridică au decis forma finală a proiectului legii dării în plată, aceasta urmând să intre la vot în plenul Camerei, miercurea viitoare. Camera Deputaților este for decizional.
Deputații din Comisie au decis ca de lege să beneficieze creditele ipotecare de maximum 250.000 de euro. De asemenea, programul „Prima Casă” nu va intra sub incidența legii.
„Sunt bucuros că de lege vor beneficia majoritatea celor care au luat credite”, a comentat inițiatul acesteia, Cătălin Zamfir, deputat PNL, după dezbaterile din comisie.
PNL nu a dorit plafonarea creditelor ce intră sub incidența programului la suma de 250.000 de euro, dar Zamfir nu a făcut comentarii cu privire la o posibilă contestare a legii la Curtea Constituţională, pentru excluderea plafonului.
De asemenea, una din problemele ridicate a fost că, în cazul în care debitorii nu ajung la un consens cu banca, cu privire la darea în plată, iar banca apelează la instanță, tribunalele ar putea fi aglomerate. „Dacă se va ajunge în instanță, evident că instantele vor trebui să raspundă solicitării”, a mai comentat Zamfir.