Fondurile de pensii isi vor banii inapoi

Administratorii fondurilor de pensii se pregatesc sa dea in judecata cateva fonduri de hedging londoneze, incercand astfel cu disperare sa salveze investitiile amenintate de recenta criza a creditelor.

Cei care au investit la un fond de hedging (fond care ofera reducerea riscurilor pe piata spot cu ajutorul instrumentelor futures) cu sediul in Londra le-au cerut avocatilor, saptamana trecuta, sa se pregateasca de un atac impotriva fondului, care isi vinde toate activele din cauza ca nu mai poate imprumuta bani, relateaza Telegraph.co.uk.

Grupul de investitori considera ca vanzarea bunurilor ii va avantaja in mod incorect pe anumiti investitori care au dreptul sa le fie restituite detinerile mai devreme.

Ei pretind ca, daca banii ar fi distribuiti acum, vor ramane de impartit mai putini bani decat in cazul in care fondul ar fi declarat falimentar, asa cum este de asteptat.

Activele au scazut cu 5%

In jur de zece investitori la fonduri de hedging au sustinut, in ultimele doua saptamani, ca organismele de plasament colectiv care nu-si respecta prospectul si care isi vand activele trebuie date in judecata. Investitorii sunt suparati pe fondurile care nu au reusit sa evite instrainarea activelor, dupa ce le garantasera acestora protectie fata de volatilitatea pietei.

In realitate, fondurile de hedging nu au pierdut decat putin peste 5% din valoarea activelor din momentul declansarii crizei, cu cateva saptamani in urma. Si doar o mica parte dintre ele sunt aproape de faliment, mai precizeaza sursa citata.