Fonduri SAPARD pentru o firmă fără angajaţi

Administraţia locală din Corneşti a încredinţat lucrări de 2,4 milioane de euro unei firme care nu are niciun angajat.

Pe 15 februarie 2009, s-a organizat o licitaţie, din fonduri SAPARD, pentru aducţiunea de apă în două sate, construirea unui sistem de canalizare şi a zece kilometri de drum comunal, bugetul alocat fiind de 2,4 milioane de euro. Licitaţia a fost adjudecată de firma Italo Romena Construct SRL, care apare în evidenţele Ministerului de Finanţe cu zero angajaţi. Firma Italo Romena a avut în anul 2007 pierderi nete de 4.700 de lei. În comisia de licitaţie au fost patru experţi (fără drept de vot), secretarul primăriei, Valentin Muncaciu, şefa Biroului Achiziţii, Cristina Rus, şi şeful centrului cultural sportiv, Mărioara Băieş, ultimii trei fiind şi cei care au decis firma câştigătoare. Licitaţie contestată

Conform raportului întocmit de expertul Maria Szilagy, membru al comisiei de licitaţie, ”la capitolul personal specializat şi suficient pentru realizarea contractului pe acţiuni şi total, societatea Italo Romena, în calitate de lider, nu are niciun angajat, iar firma susţinătoare, CL Construzioni, are un număr de 13 angajaţi”. De altfel, celelalte două firme participante la licitaţie au făcut contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. ”A venit la mine viceprimarul cu contractul gata semnat. Acest contract este nul de drept până când justiţia se pronunţă pe aceste contestaţii.

Eu personal nu îmi doresc să mai avem încă un câştigător care să dea în subantrepriză lucrările unor alte firme direct interesate”, afirmă Gheorghe Duma, Directorul Serviciului Tehnic al SAPARD Satu Mare, care administrează licitaţiile din zona Cluj,. Secretarul primăriei Corneşti, Valentin Muncaciu, nu a fost de găsit, iar şefa centrului cultural sportiv susţine că licitaţia a fost legală. „Eu sunt şefa centrului cultural sportiv şi nu mă prea pricep, dar cred că licitaţia a fost legală”, declară Mărioara Băieş.

Reprezentanţii firmei Italo Romena Construct Srl, prin vocea unei angajate care s-a recomandat la telefon doar cu prenumele, susţin că licitaţia a fost câştigată legal. „Firma noastră are angajaţi, normal că are angajaţi, doar eu ce sunt. Toată documentaţia a fost acceptată de toate autorităţile, de la Bucureşti, de la Satu Mare şi de la Cluj, şi nu înţeleg de ce toată lumea se interesează acum de acest contract”, ne-a declarat telefonic Anca, angajată a firmei, adăugând că patronul este în Italia şi revine abia peste câteva zile.