Fonduri pentru studii de la bănci

Dacă finanţarea educaţiei e o problemă, băncile îi ajută pe studenţi prin credite de zeci de mii de euro.

Băncile din România au o ofertă vastă pentru tinerii care au nevoie de susţinere financiară pentru a face facultatea. Există variante de creditare atât pentru tinerii care vor să urmeze facultatea în România, cât şi pentru cei care îşi doresc să plece la studii în străinătate.

Credit pentru cazare, taxe, masă şi transport

UniCredit Ţiriac Bank finanţează inclusiv învăţământul postuniversitar. „În cazul studiilor efec tuate în ţară, banca fi nan ţează taxa de studiu, iar în străinătate, taxa de studiu, cheltuielile cu cazarea, masa şi transportul”, ne-au declarat ofi cialii băncii. Printre programele locale acceptate de UniCredit Ţiriac sunt ASEBUSS, MBA Romano-Canadian, Codecs, Institulul Bancar Român, Academia de Studii Economice - Institutul Naţional de Dezvoltare Economică.

Creditul se acordă pe o perioadă de minimum un an şi maximum cinci ani, dacă valoarea lui nu depăşeşte 10.000 de euro. Dacă este o valoare mai mare, perioada de creditare poate creşte până la 10 ani. Împrumutul poate fi contractat în lei, euro sau dolari. Suma minimă care poate fi acordata este de 3.000 de euro (sau echivalentul în lei ori dolari).

Condiţii de eligibilitate

Pentru un credit de studii pot aplica numai persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 de ani, cetăţeni români cu rezidenţă în România, cetăţeni români nerezidenţi, cetăţeni străini rezidenţi în România.

Venitul acestora trebuie să fie de minimum 600 de lei, fiind necesar să aibă cel puţin 1 an vechime în muncă, cu o întrerupere totală de maximum o lună în ultimul an (nu mai mult de o perioada de întrerupere) şi minimum 3 luni la actualul loc de muncă. Totodată, rata dobânzii pentru creditul de studii ia în calcul Euribor/Libor/ Robor 6M Â marja băncii, unde marja băncii reprezintă acoperirea riscului de credit asumat prin acordarea finanţării.

Rata dobânzii este de 18,54%/ an la lei, de 9,54%/an la euro, în timp ce la dolari ajunge la 9,31%/ an. Comisionul de acordare este 2% (minimum 150 de euro sau echivalentul în lei şi dolari), iar cel de rambursare anticipată ajunge la 4% sau minimum 150 de euro.

BT le dă credit doctoranzilor

Banca Transilvania are o ofertă pentru doctoranzi, în condiţii preferenţiale, în cazul în care BT are un acord semnat cu universitatea la care studiază respectiva persoană. Pot beneficia de acest credit absolvenţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, care sunt beneficiarii unei burse din partea unei instituţii de învăţământ din străinătate sau doresc să studieze în ţară ori în străinătate. Aceştia trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul în România.

„Creditul acoperă cheltuielile care exced bursa (cheltuieli de transport, cazare, taxe, întreţinere etc.) sau cheltuielile referitoare la plata studiilor. Acesta se acordă în euro, lei şi dolari pe o perioadă de până la cinci ani, suma maximă fiind de 10.000 de euro”, ne-au spus reprezentanţii Băncii Transilvania. Dobânda se calculează după rata de referinţă a băncii, plus 5,5% an, variabilă - pentru lei (19,5%). Pentru dolari poate ajunge la 10,5%, în timp ce pentru euro este la ora actuală de 12,75%.

Gradul de îndatorare acceptat de bancă poate ajunge până la 65%, în funcţie de scoring, istoricul de plată şi veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia. Pentru un dosar complet aveţi nevoie de acte care să ateste veniturile luate în considerare (din care să reiasă capacitatea persoanelor în cauză de a dispune de venituri certe cu caracter permanent), fişa fiscală pentru anul anterior, diploma de licenţă, actul care face dovada obţinerii bursei, devizul estimativ al cheltuielilor, acceptul instituţiei de învăţământ din străinătate sau din ţară, actul de identitate (soţ/ soţie) şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul.

„Garanţiile trebuie să acopere 120% din valoarea creditului şi dobânda pe 3 luni, astfel: garanţiile reale imobiliare trebuie să acopere minimum 80% din valoarea creditului şi dobânda pe trei luni; garanţii reale mobiliare şi depozite colaterale”, ne-au mai spus oficialii BT.

Nu se cer giranţi

La creditul oferit de BT nu se cere avans şi nu se solicită giranţi. În plus, există şi varianta ca datoria către bancă să se poată achita în avans, fără ca cel care a făcut creditul să plătească vreun comision suplimentar.

Un alt avantaj este faptul că dobânda se calculează la sold, tranşele lunare de plată (rata, plus dobânda fiind egale, pe toată perioada de creditare). DIFERENŢIERE

Două credite de la BRD

Banca Română de Dezvoltare are două oferte pentru cei care au nevoie de bani pentru studii. Mai întâi, creditul 10, pentru nevoi personale în lei, fără necesitatea justificării destinaţiei, care poate fi folosit pentru finanţarea cheltuielilor diverse ocazionate de derularea studiilor: chirie, calculator, completarea bursei de studiu.

Creditul este destinat studenţilor în ultimii 2 ani de studii universitare sau postuniversitare. Poate fi accesat şi de studenţii care au obţinut o bursă de studii în străinatate şi au nevoie de bani pentru completarea acesteia. Durata de creditare este cuprinsă între 13 şi 60 de luni. Rata dobânzii este fixă, în timp ce valoarea maximă a creditului poate fi de 12.000 de lei.

Creditul StudentPlus se acordă în lei pentru finanţarea studiilor postuniversitare (masterat, doctorat, MBA etc.) în ţară sau în străinătate. Acesta se adresează absolvenţilor universităţilor acreditate de Ministerul Educaţiei care au fost acceptaţi în programe de studii postuniversitare în ţară sau în străinătate. Condiţiile sunt aceleaşi ca şi la primul, numai că suma împrumutată poate ajunge la 40.000 de lei. Pentru tarifele şi comisioanele aferente, ac ce saţi www.brd.ro/special-tineri.