Fondul Proprietatea va lista Hidroelectrica la bursă. Anunțul pe care l-a făcut ministrul Energiei

sursa: Arhivă EVZ

La Bursa de Valori București, Fondul Proprietatea va lista un procent de cel puțin 15% din Hidroelectrica, cât mai curând posibil, după cum a anunțat Virgil Popescu.

Fondul Proprietatea va lista la Bursa de Valori București cel puțin 15% din compania de stat Hidroelectrica, „cât mai curând posibil”, fără a aștepta ca guvernul să se alăture. A fost anunțul făcut de ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un interviu acordat pentru Reuters. Politicianul a spus că Guvernul este de acord cu această soluție, în contextul în care statul are interdicție la vânzarea participațiilor la companiile de stat, din cauza unei legi votate de Parlament.

România se angajase în 2021 să listeze un procent de 15% din Hidroelectrica

România s-a angajat anul trecut să listeze 15% din Hidroelectrica până în luna iunie a anului 2023, ca parte a țintelor convenite cu Uniunea Europeană prin Planul de Redresare și Reziliență post-pandemie.

Fondul Proprietatea deține 20% din Hidroelectrica, iar România are un procent de 80%. Dar Parlamentul a introdus în 2020 o interdicție de doi ani a vânzărilor guvernamentale de acțiuni la firmele de stat, argumentând că este împotriva interesului național, deoarece pandemia ar putea scădea prețurile acțiunilor.

„Interdicția parlamentului nu ne permite să lansăm IPO, dar susținem listarea întregii participații a Fondului sau a unei părți a acesteia, de cel puțin 15%, la Bursa de Valori București”, a declarat Virgil Popescu într-un interviu pentru Reuters . „Vom vota pentru!”, a menționat el.

Valoarea participației listate va fi determinată de interesul și condițiile pieței

Managerul de portofoliu al Fondului, Johan Meyer, a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că prioritatea fondului a fost listarea Hidroelectrica.

„Obiectivul nostru principal este să oferim o IPO pentru Hidroelectrica și să o facem cât mai curând posibil, deoarece compania este într-o poziție excelentă pentru a beneficia de listarea la Bursa de Valori București”, a spus Meyer, conform ecomnomedia.ro.

El a mai afirmat că valoarea participației listate va fi determinată de interesul și condițiile pieței. Hidroelectrica, care a ieșit din insolvență în 2017, furnizează aproape 30% din energia electrică a României, energie verde, cu cele aproximativ 200 de hidrocentrale.

Fondul, care este condus de managerul de investiții Franklin Templeton, a fost înființat ca fond pentru a compensa românii pentru bunurile confiscate în perioada comunismului și deține participații minoritare într-o serie de firme de stat.

Fondul are o valoare de 3,1 miliarde de dolari, iar participația sa la Hidroelectrica reprezintă mai mult de jumătate din total, cu o valoare de 1,97 miliarde de dolari.