Johan Meyer, managerul Fondului Proprietatea, a declarat miercuri că investiţiile în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se justifică financiar, iar subiectul este extrem de sensibil şi din punct de vedere politic.
"Investirea în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă. În al doilea rând, faptul că partenerul chinez acum face obiectul unor sancţiuni în Statele Unite ar face ca acest subiect să fie extrem de sensibil din punct de vedere politic pentru Nuclearelectrica şi continuarea acestei acţiuni având în vedere alianţele", a spus Johan Meyer, întrebat despre realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
El a afirmat că la un moment dat reactorul 1 va trebui modernizat, pentru că acesta este planul societăţii, şi va trebui bugetat în consecinţă.
Oficialii Ministerului Energiei şi cei ai companiei chineze CGN au semnat în primăvara acestui an acordul investitorilor pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce va permite înfiinţarea unei companii de proiect şi demararea efectivă a construcţiei în următorii doi-trei ani, a declarat, atunci, ministrul Energiei, Anton Anton.