Focuri de armă în vama Moldova Veche

Un bărbat înarmat cu o sabie a atacat în jurul orei 12.00 poliţiştii de frontieră de la sectorul Moldova Veche, judeţul Caraş Severin. Pentru a-l imobiliza, oamenii legii au fost nevoiţi să facă uz de armele din dotare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, Iasmina Maghiar, totul a început în această dimineaţă, în timp ce unul dintre poliţiştii de frontieră era în misiune pe raza oraşului Moldova Nouă.

"Poliţistul de frontieră a fost acostat de un grup de persoane, în timpul misiunii, care i-au adresat injurii, iar unul dintre bărbaţii respectivi l-a lovit. Pentru a nu amplifica scandalul, colegul nostru s-a retras la sediu, a raportat cele întâmplate şefului de sector şi a mers la spital pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare", a declarat Iasmina Maghiar.

Pe tot drumul către spital şi înapoi, poliţistul a fost urmărit de Slavco A., în vârstă de 39 de ani, care mai apoi a forţat intrarea în sediul Sectorului PF Moldova Veche şi, cu o sabie de aproximativ 50 dec entimetri în mână, a dat buzna în curtea unităţii înjurând şi ameninţând poliţistul şi familia acestuia. Totul a culminat când bărbatul a aruncat cu sabia după poliţist.

Colegii acestuia au ieşit din sediu şi au tras şapte focuri de armă pentru a-l calma pe individ. "S-au tras şapte focuri de armă în plan veritical, nimeni nu a fost rănit", a mai declarat Maghiar. La faţa locului a ajuns în jurul orei 14.00 şi procurorul care se ocupă de caz, iar Slavco A. a fost reţinut.

Din primele informaţii furnizate de poliţiştii de frontieră, se pare că bărbatul ar avea legături cu lumea interlopă şi cu traficul de ţigări, motivul răfuielii fiind o captură de ţigări de contrabandă. "Este o persoană cunoscută în zonă ca practicând traficul de ţigări", afirmă Iasmina Maghiar.