Un număr de 56 porci au fost omorâți, duminică după-amiaza, lângă Timișoara, după ce s-a constatat că ferma în care trăiau animalele a fost infestată cu pestă. Pentru neutralizarea lor a fost adus un incinerator mobil.
În urma apariției unor semne de boală la porcinele dintr-o exploatație non profesională din localitatea Bucovăț, comuna Remetea-Mare, proprietarul a anunțat medicii veterinari din zonă. După ce au investigat la fața locului, reprezentanții DSVSA Timiș au confirmat prezența unui focar de pesta porcină africană în gospodărie.
Prefectul județului Timiș și directorul DSVSA Timiș au cerut sprijinul președintelui ANSVSA pentru a trimite, de urgență, un incinerator mobil în localitatea Bucovăț. Incineratorul este necesar pentru incinerea cadavrelor celor 56 de porci din gospodărie.
În continuare, DSVSA Timiș va demara inspecțiile în toate exploatațiile cu porcine din zonele de protecție și supraveghere (zone circulare de 3 și, respectiv, 10 kilometri în jurul focarului), precum și recoltări de probe biologice conform specificațiilor procedurilor tehnice.