Oficialii FMI au avut mereu o atitudine mult mai prudentă decât membrii Guvernului atunci când a venit vorba de scăderi de taxe
Delegaţia FMI se află în aceste zile la Bucureşti pentru a discuta, în principal, măsurile din noul Cod Fiscal care vizează reducerile de taxe. Oficialii Fondului sunt sceptici în legătură cu capacitatea Guvernului de a acoperi găurile de la buget lăsate de scăderea taxelor, în special a TVA. Într-un scenariu extrem, oficialii FMI ar putea cere Guvernului să amâne scăderea TVA, programată pentru 1 iunie, sau măcar să-l scadă mai puţin, nu până la 9%. De cealaltă parte însă, oamenii de afaceri susţin că taxele mari încurajează evaziunea fiscală, iar cei care joacă incorect le pun mari probleme. Există şi voci neutre, care afirmă că problemele adevărate ale României nu sunt legate neapărat de fiscalitate, ci de gradul de colectare al taxelor şi de modul în care sunt folosiţi banii.
Politica paşilor mici
FMI a fost mereu un susţinător al paşilor mici când vine vorba de taxe, a declarat, pentru EVZ, analistul economic Aurelian Dochia. „Oficialii FMI au, de regulă, o atitudine prudentă şi privesc evoluţia unei economii din perspectiva celui mai rău scenariu. De cealaltă parte, Guvernul priveşte din perspectiva celui mai optimist scenariu”, a afirmat Dochia. FMI ar dori o politică a paşilor mărunţi, inclusiv când vine vorba de TVA. Principala temere este aceea că Guvernul nu va reuşi să obţină venituri mai mari la buget, ci dimpotrivă. Oficialii Fondului ar dori scăderi mai mici de taxe şi întinse pe o perioadă mai lungă de timp pentru a putea fi controlate mai uşor eventualele efecte negative.
Un TVA mai mic, esenţial
Scăderea TVA este însă absolut necesară, consideră omul de afaceri Radu Timiş, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii şi preşedintele Cris-Tim. „Oficialii FMI au fost mereu sceptici, dar s-a văzut că acest scepticism al lor nu a fost justificat. I-aş întreba cât e TVA la alimente în SUA. Vă spun eu: este zero”, a declarat Timiş pentru EVZ. Acesta consideră că scăderea TVA este esenţială pentru a ajuta firmele româneşti să reziste mai uşor în confruntarea cu jucătorii incorecţi, care fac evaziune, să obţină venituri mai mari şi să facă investiţii care să le facă competitive la nivel european. „Cu un TVA de 24%, industria alimentară românească nu are viitor. În Ungaria, după ce a crescut masiv TVA, gradul de colectare a scăzut dramatic. FMI trebuie să aibă răbdare, veniturile la buget vor creşte treptat”, a afirmat Timiş.
O voce neutră
Există însă şi alte păreri, legate de faptul că toate aceste discuţii despre fiscalitate sunt oarecum inutile. „Nu nivelul taxelor reprezintă adevărata problemă, ci gradul de colectare şi modul în care sunt folosiţi banii din taxe şi impozite. Nu vom avea niciodată autostrăzi, şcoli şi spitale dacă vom rămâne obsedaţi de fiscalitate”, a declarat, pentru EVZ, Matei Păun, managing partner la BAC Investment.