Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) a discutat astăzi cu experţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) situaţia companiilor de stat, scrie Agerpres
Experţii FMI şi ai MFP au trecut în revistă situaţia financiară a companiilor de stat monitorizate, la finalul primului semestru din 2012 comparativ cu primul trimestru şi finele anului 2011, precum şi situaţia arieratelor.
De asemenea, au avut loc discuţii tehnice despre îmbunătăţirea cadrului de monitorizare şi obligaţia raportării către MFP a regiilor autonome şi întreprinderilor deţinute de administraţia locală.
Pe agenda discuţiilor a figurat şi stadiul planurilor de restructurare a companiilor de stat şi al implementării legii guvernanţei corporative, au precizat aceleaşi surse.
Discuţii la Prognoză
Ulterior, delegaţia FMI a discutat cu preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, despre proiecţiile pentru 2012-2016 în ceea ce priveşte PIB-ul, inflaţia, ocuparea şi şomajul, deficitul strcutural, exporturile şi importurile.
Pentru astăzi sunt programate şi discuţii tehnice cu conducerea Institutului Naţional de Statistică (INS) despre conturile naţionale, balanţa de plăţi, statisticile pieţei muncii.