SONDAJ EVZ. FMI a criticat programul de guvernare propus de PSD – ALDE. Există motive de îngrijorare pentru români?

Şeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, a atenţionat vineri, că reducerile de taxe şi impozite plus majorarea salariilor publice, fără investiţii de calitate, încep să ameninţe realizările economice ale României din ultimii ani. În conferinţa de presă susţinută la Guvern, acesta a prezentat o concluzie a misiunii. Astfel, în România se impune reorientarea politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investiţiilor. Baqir a mai spus că programul de guvernare al PSD-ALDE a făcut ca România să aibă un buget cu o "structură mai puţin flexibilă care poate face faţă mai puţin şocurilor şi vulnerabilităţilor ce pot apărea". "Este comparativ mai uşor să reduci impozite şi taxe dar este mult mai greu să le majorezi. La fel, este mai uşor să creşti salariile în sectorul public dar mult mai greu să le reduci", a declarat şeful delegaţiei FMI în România.