Flotă navală NATO, în portul Constanţa

Gruparea navală NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), care se află în Marea Neagră în luna martie, şi care a efectuat deja exerciţii navale în Bulgaria, face, la sfârşitul săptămânii, o escală în portul Constanţa.

Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) informează că activităţile grupării navale SNMG-2 vor continua pe mare, începând de luni, 16 martie. „Sunt programate  exerciţii navale împreună cu fregata Mărăşeşti, două corvete, două nave purtătoare de rachete, precum şi cu aeronave militare româneşti”. Până atunci, pe parcursul escalei în România, „sunt programate vizite ale oficialilor militari străini la Comandamentul Flotei, întreceri sportive între marinarii români şi străini, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", vizite ale membrilor echipajelor la Muzeul Marinei Române din Constanţa.   Sâmbătă, 14 martie, un grup de militari români şi străini, împreună cu voluntarii Gărzii Naţionale de Mediu, vor planta 1000 de puieţi de arbori, în zona Mănăstirii Sfânta Elena de la Mare din Costineşti. La acţiunea de voluntariat pentru protecţia mediului vor participa marinarii americani, canadieni, germani, italieni, turci şi români.

SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice şi este condusă de către contraamiralul Brad Williamson (SUA). Gruparea este alcătuită din patru fregate (Canada, Turcia, Italia şi România), un crucişător (SUA, nava comandant) şi o navă auxiliară (Germania).     Forţele Navale Române sunt reprezentate, în grupare, de fregata Regina Maria, cu un elicopter la bord, iar celelalte nave sunt: crucişătorul USS Vicksburg, fregatele HMCS Fredericton, TCG Turgutreis, ITS Aliseo şi nava auxiliară FGS Spessart.

„Participarea Forţelor Navale Române la acţiunile grupării navale SNMG-2 din Marea Neagră a fost planificată din anul 2014 şi are ca obiectiv principal dezvoltarea interoperabilităţii marinarilor militari români cu militarii din Alianţă. Prin misiunile executate, militarii din Forţele Navale Române contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României”, precizează SMFN.