Florin Juchiac, un Geppetto modern. Meșterul care reinventează jucăriile altei copilării și salvează pădurile
- Georgeta Petrovici
- 6 iunie 2018, 00:00
Un tânăr din Timișoara reinventează jucăriile propriei sale copilării. În atelierul lui prind viață elefanți, viermi și țestoase din lemn care pot fi trase de sfoară. Păpușile fetițelor primesc căsuțe complet echipate, iar băieții, basculante, mașini de transport și vole.
Florin Juchiac își asumă în fiecare zi statutul de „Geppetto” modern jucându-se creând jucării prietenoase, din lemn ușor. Dincolo de creație, demersul lui e unul ecologist: toate jucăriile sunt realizate din bucăți de lemn pe care fabricile de cherestea le consideră rebuturi.
Florin Juchiac are 34 de ani. Trăiește la Timișoara, a fost pasionat de artă de când se știe, astfel că a urmat Liceul de Arte Plastice și mai apoi Facultatea de Arte, secția Design Industrial. Acum face jucării. E un Geppetto modern, care e mai confortat cu titulatura de „meșter” decât cu cea de designer.
În fiecare zi după ce intră pe ușa atelierului său meșterește câte ceva. Preferatele lui sunt jucăriile care se trag de sfoară, și asta pentru că a crescut jucându-se cu așa ceva și crede că și copiii de azi, dincolo de tablete, gadgeturi și jucării „inteligente”, alimentate electric, au nevoie de o conexiune cu elementele naturale.
Pe de altă parte, sunt tot mai mulți părinți care vor ca odraslele lor să cunoască jucăriile clasice. Țestoasa sau elefantul au roți și o bilă în mijlocul corpului. Viermele e format din bile colorate. Pe lângă ele, nu se teme să construiască jucării complicate. Pentru fetițe face căsuțe de păpuși cu ferestre, balcoane și balamale strălucitoare. Pentru băieței, a meșterit deja o întreagă flotă de utilaje pe roți: basculante, camioane, vole etc.
„Prima mea jucărie a fost din lemn”
Toate jucăriile pe care le construiește Florin Juchiac sunt realizate manual. Are un flex, cu care se ajută pentru a defini formele, apoi șlefuiește, lipește, vopsește. În final, fiecare jucărie primește un săculeț din pânză de cânepă. Nicio jucărie nu e identică cu alta.
Ca să intre în starea de creator de jucării, Florin Juchiac are un mic secret.
Se pune și citește povești. „Am în atelier și acasă, cărți de povești cu ilustrații”, mărturisește tânărul.
În urmă cu 12 ani, a construit prima jucărie elaborată. Are roți, seamănă cu un cățel și măsoară în înălțime cam 20 de centimetri. S-a atașat emoțional de ea încât nu vrea să o finalizeze. Jucăria are și acum culoarea naturală a lemnului.
Prima jucărie de care își amintește e tot din lemn, un trenuleț primit cadou. „Fac jucării de mic copil. Am început să meșteresc alături de bunicul meu, care era tâmplar. Eram toată ziua după el în atelier și inventam războaie cu săbii și scuturi din lemn. Apoi, încet, încet, am început să construiesc jucării mai complicate”, povestește meșterul de jucării.
Opțiuni parentale neașteptate
De un an, de când și-a deschis atelierul de jucării, a descoperit o lume cu totul nouă. Din mai multe puncte de vedere. Juchiac propune jucăriile și, deși s-ar crede că cromatica lor e aleasă de copii, lucrurile nu stau deloc așa. „A fost neașteptat să descopăr faptul că părinții aleg anumite culori. Nu vor roz, dar vor gri, sau negru de cretă, pentru ca micuții să poată desena pe ele”, mai spune artizanul.
Pentru jucăriile create folosește lemn de frasin, fag, stejar sau tei și are o teorie interesantă despre acesta: „Eu, de fapt, salvez lemnul. Cumpăr lemn considerat rebut la fabricile de cherestea care fac export”.