Joi seara s-a încheiat o nouă rundă de negocieri între PNL și PSD. La finalul discuțiilor, Nicolae Ciucă, premierul propus de liberali, a afirmat că liderii coaliției au convenit un termen limită pentru formarea Guvernului. De cealaltă parte, Marcel Ciolacu a spus că sunt două propuneri de prim ministru.
„Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspecte care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreem să găsim soluţii astfel încât nu creştem taxele şi am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor, şi cred că ceea ce este cel mai important - un calendar, astfel încât până joi să avem Guvern. (...) S-a stabilit termenul limită astfel încât joi să avem un Guvern", a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă PNL va ceda Ministerul Finanţelor, Nicolae Ciucă a arătat că nu s-a stabilit şi că negocierile vor continua. „În funcţie de negocieri, se va stabili", a spus Ciucă.
Propunerea de premier va fi stabilită în zilele următoare
El a afirmat că propunerea de premier din partea coaliţiei va fi stabilită în zilele următoare. Cel mai sigur după ce partidele vor lua „lumină” de la Cotroceni.
„Urmează să stabilim mâine. Ne vedem din nou. Au loc negocieri începând cu ora 12,00. Ca atare, toate aceste detalii vor fi stabilite în întâlnirile viitoare", a afirmat Ciucă.
Întrebat dacă acum are mai multe şanse să ajungă premier, el a răspuns că „Urmează ca în funcţie de toate elementele stabilite de coaliţie şi asumarea de către toate partidele a desemnării de premier atunci există şanse de reuşită".
„Dacă pornim de la premisa că vom avea din nou un eşec, atunci nu cred că ne-am mai afla aici la această oră. (...) Prima nominalizare a fost pe un Guvern minoritar prin care nu am reuşit să-i determin pe ceilalţi să ne susţină, astfel încât să ajungem să fie votat în Parlament. (...) Sunt foarte multe greşeli, cred că greşelile trebuie să le avem fiecare în vedere şi să vedem ce putem face de acum înainte astfel încât să reuşim să avem Guvernul", a mai spus Ciucă.
Nicolae Ciucă a subliniat că în acest moment există un Guvern, care, deşi nu are puteri depline, administrează ţara în continuare.
Cîțu este convins că Nicolae Ciucă va fi următorul prim ministru
Liderul PNL, Florin Cîțu a afirmat la finalul negocierilor de joi cu PSD, că Nicolae Ciucă va fi viitorul premier, chiar dacă și PSD va înainta o propunere.
„Aceasta a fost decizia partidului, mergem înainte cu decizia partidului. Eu am propus să se renunțe de două ori la acest mandat, eu l-am propus de două ori pe Nicolae Ciucă ca să deblocăm aceste negocieri. Eu zic că e o mare victorie ca partidul mai mic să aibă premierul. Suntem la negocieri, eu cred că s-a agreat ca PNL să dea premierul. Eu așa cred, pentru că altfel nu am negocia. Am decis ca Nicolae Ciucă să conducă negocierile. Este singurul scenariu, premierul va fi de la PNL.”, a declarat Florin Cîțu.
El a mai spus și că nu îi este teamă că va pierde partidul după ce nu va mai fi premier.
Marcel Ciolacu: Sunt două propuneri de prim ministru
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că până joi România va avea un guvern învestit, adăugând că nu s-a decis care dintre cele două partide, PNL şi PSD, va da premierul prima dată.
"Am ajuns la un program agreat ca joi să avem un guvern învestit. După cum ştiţi, sunt două propuneri de prim ministru, una a PNL şi una a PSD. Am încercat să creionăm cele două propuneri şi structurile Guvernului, ţinând cont de cine va avea prin rotaţie primul prim-ministru. Nu am ajuns la o discuţie să hotărâm cine are prim-ministrul. Dacă noi insistăm, cum e corect, dacă nu avem prim-ministrul, Ministerul de Finanţe să fie la PSD şi cei de la PNL la fel de corect au insistat dacă nu au prim-ministru să aibă Ministerul de Finanţe.
Am mai avut o discuţie foarte aplicată pe pachetul social. Rămâne în continuare să căutăm venituri, părerea celor de la PNL este să nu fie crescută nicio taxă şi vom vedea, poate din redevenţe şi de unde avem, fiindcă nu putem veni cu o minciună în faţa românilor, trebuie să venim cu ceva sustenabil. Am ajuns la un program agreat ca joi România să aibă un guvern învestit", a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului, după negocierile cu reprezentanţii PNL.