FLORIN CIORNEI: Cine are mitingul mai destept

FLORIN CIORNEI: Cine are mitingul mai destept

Florin Ciornei: "Mitingurile sunt teste ale capacitatii de a mobiliza masele pentru o idee sau pentru patru mici si-o bere."

Campania pentru referendumul anti-Basescu este saracaciosa si reductibila la cele cateva mitinguri pro sau contra. Unii dintre actorii politici care au declansat referendumul - Dan Voiculescu, C.V. Tudor si Marko Bela - au fost aproape invizibili. Liberalii s-au rezumat la publicitatea in presa printr-o macheta „otravita” care transmitea mesajul ca „Basescu s-a schimbat, e obsedat de putere”.

Luptei cu „obsedatul”, liberalii i-au dedicat doar o ora pe zi, timp in care organizau conferinte de presa in care spuneau acelasi lucru. Singurii actori politici care au facut lupta politica mai dinamica au fost Traian Basescu si Mircea Geoana. Nici acestia nu s-au obosit cu strategii sofisticate de comunicare. Au apelat la o forma mai ieftina de publicitate: mitingul politic, pentru care ai nevoie doar de cateva zeci de autocare si de activisti gata de mobilizare.

Primul care a speculat ideea scoaterii poporului in strada e Traian Basescu. Imediat dupa votul celor 322 pentru suspendare, sustinatorii presedintelui si-au manifestat revolta in Piata Universitatii. Chiar daca mitingul a fost modest, el si-a atins scopul - si anume acela de a arata ca Basescu este un politician pentru care lumea iese in strada.

Lui Geoana i-a placut ideea de a avea contact direct cu masele si a cerut audienta la popor. Geoana nu a fost descurajat de faptul ca la primul sau miting poporul a fost reprezentat de 1.000 de olteni stransi din trei judete intr-o sala obscura din Craiova. Din contra, in interiorul PSD s-a declansat o competitie pentru organizarea celui mai mare miting.

De departe, cel mai abil s-a dovedit a fi Marian Vanghelie. Acesta a demonstrat ca stie ce vrea poporul, apeland la o reteta clasica si de succes: mitingul cu mici si bere. Inovator s-a dovedit un alt baron PSD: Radu Mazare, care a inventat mitingul unic pesedisto-peremist.

Formula infratirii PSD-PRM a fost reeditata si la Sibiu, unde Geoana a salutat alaturarea vadimistilor. In materie de mitinguri, cel mai creativ a fost tot Basescu. Prin mitingurile de la Castellon si Madrid, Basescu a inventat mitingul extern. Singurul lider PSD care s-a incumetat la o intalnire cu romanii din afara tarii a fost Marian Vanghelie. Tot la Castellon.

O alta competitie de mitinguri se anunta duminica la Iasi. Si Geoana, si Basescu si-au programat intalniri cu poporul moldovean in aceeasi zi, la aceeasi ora, la doar cateva sute de metri distanta. Ca sa se vada mai bine cine reuseste sa scoata in strada mai multi oameni.

Si totusi, de ce atata efort daca in final conteaza doar voturile. Dincolo de simularea unei apropieri democratice de popor, mitingurile reprezinta un test al capacitatii de a mobiliza masele.

Scopul unei astfel de adunari este sa demonstreze ca oamenii ies in strada pentru un om, pentru o idee sau pentru patru mici si-o bere. Iar singurele partide care s-au incumetat sa demonstreze ca au acces la fomisti, fie ca sunt idealisti ai dreptatii si adevarului, fie disperati de saracie, au fost PD si PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News