REVOLTĂTOR! Cum sunt tratați MEDICII care l-au OPERAT pe Busu. Dovada că SISTEMUL este DISTRUS

Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă sunt medicii care l-au operat pe Florin Busuioc și i-au salvat viața, noaptea trecută, după ce actorul a suferit un infarct în timp ce se afla pe scenă. Aceștia sunt medici tineri, unul dintre ei fiind la finalul rezidențiatului.

Nopatea trecută, Florin Busuioc a ajuns la Spitalul de Urgență din Craiova, după ce a făcut infarct pe scenă și a fost resuscitat de trei ori! La spital, medicii au decis că trebuie operat de urgență și l-au băgat în sala de operații, pentru montarea unui stent. Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă sunt medicii care l-au operat pe Florin Busuioc și i-au salvat viața.

 

 În sala de operații, a fost și Emilia Goanţă, medic electrofiziolog. Medicul Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani, este cel care i-a montat stentul. Acesta a venit imediat de acasă și a intrat în sala de operații, alături de colegul său, Paul Traşcă. Eugen Țiereanu, care este din București, și Paul Trașcă, din Târgu-Mureș s-au transferat recent la spitalul din Craiova, unde s-a deschis un centru de cardiologie, transmite corespondentul Libertatea din Craiova.

 

Medicul Țieranu este la finalul rezidențiatului și mai are de susținut un examen pentru a deveni medic specialist. Adevarul notează că Spitalul Judeţean din Craiova putea să-l angajeze până acum la Clinica de cardiologie, dar solicitarea i-a fost refuzată, întrucât scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.

 

Potrivit unor surse, șeful clinicii de cardiologie de la Spitalul Județean din Craiova, Octavian Istrătoaie, a avut telefonul închis marți seară și astfel s-a ajuns în situația de a trimite în sala de operații un medic rezident.

 

Florin Busuioc a trecut cu bine peste operație, fiind acum în afara oricărui pericol, după cum a precizat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalul de Urgenţă din Craiova.

 

„Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine”, a declarat Corina Geormăneanu.