Florin Andone, jucătorul român al formației Cordoba a avut din nou o prestație remarcabilă pentru echipa sa în primul eșalon al Spaniei.
După ce în etapa precedentă a înscris pentru Crodoba în jocul câștigat cu Granada, scor 2-0, Florin Andone a repetat evoluția încântătoare și în meciul cu Rayo Vallecano, scor 1-0, unde românul a contribuit decisiv la singurul gol al întâlnirii.
Spre sfârșitul primei reprize, Andone a centrat în careu, iar Abdoulaye Ba şi-a trimis mingea în proprie poartă.
„Acum totul merge foarte bine. Sunt foarte mulţumit şi sper să continui aşa. Am început foarte bine acest an şi mă bucur că am câştigat şi în deplasare. La gol am avut noroc, pentru că am centrat foarte tare şi fundaşul advers a deviat-o. Pentru mine ca un vis că sunt titular şi sunt foarte fericit.
Mi-aş dori să fiu convocat la naţională. Pentru orice jucător român e un vis să îmbrace tricoul României, dar ştiu că mai trebuie să muncesc. Abia am început să joc şi trebuie să fac meciuri mai bune pentru a intra în vederile selecţionerilor”, a spus Andone la DigiSport.