Florian Coldea și Dumitru Dumbravă ar fi putut fi turnați chiar de Dumitru Cocoru, menționat fiind în dosarul instrumentat de DNA, unde se arată clar că în acele momente era administratorul compania Sc Strategic Sys SRL.
Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, turnați de Dumitru Cocoru?
Acuzațiile DNA împotriva lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt susținute inclusiv de declarațiile fostului adjunct SRI, generalul Dumitru Cocoru.
Iar acest lucru îl arată chiar judecătorul Andrei Buliga care afirmă: „Coroborarea proceselor verbale de redare a convorbirilor, înscrisurile, declarațiile martorului denunțător, declarațiile celorlalți martori și declarațiile inculpaților sunt suficiente pentru a genera indicii în sensul existenței presupusei activități infracționale”.
Un prim aspect important este acela că partenerul de afaceri al lui Florian Coldea, din firmele de consultanță și imobiliare, generalul Dumitru Cocoru, a demisionat din funcția de administrator al celor două societăți.
Al doilea aspect, la fel de important, scos în evidență de jurnaliștii de la Luju.ro., este că una dintre persoanele cu care Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci nu au voie să ia legătură cu Dumitru Cocoru.
Dumitru Cocoru a fost audiat la DNA în calitate de martor
Să nu uităm, de asemenea, că Dumitru Cocoru a fost audiat de procurorii DNA în calitate de martor, în dosarul lui Coldea, Dumbravă, Trăilă și omul de afaceri Tocaci.
Mai exact, pe tot parcursul controlului judiciar, inculpații au următoarele obligații impuse de procurori:
- să nu se apropie de ceilalți inculpați, alți participanți și de martorii din dosar: Hideg Robertino – Cătălin, Neidoni Bogdan, Yan Wang, Cocoru Dumitru, Filip Robert Dorin, Adamescu Bogdan Alexander,
- să nu se apropie de alte persoane a căror implicare va rezulta din cercetări,
- să nu comunice direct și indirect cu martorii din dosar
Acuzațiile aduse lui Florian Coldea, susținute de martorii din dosar
Potrivit sursei menționate mai sus, este foarte importantă mențiunea făcută de judecătorul Andrei Buliga, care arată că toate indiciile privind existența faptelor de care sunt acuzați Florian Coldea, Dumbravă, Trăilă și omul de afaceri Tocaci sunt susținute de toate declarațiile pe care le-au dat martorii din dosar.
De aici se poate deduce că inclusiv declarațiile pe care le-a dat Dumitru Cocoru au susținut acuzațiile aduse de procurorii DNA. Concluzia aceasta se poate trage în urma celor spuse de către judecătorul Buliga, care nu vorbește numia despre anumite declarații, ci despre „decalaratiile celorlalți martori audiați” din dosar, mai subliniază luju.ro.