Florian Coldea vrea să meargă la eșafod ca General Șpăgar?! Aşa cum am mai scris (precizez asta de fiecare dată, nu pentru a mă grozăvi, ci pentru a evita suspiciunea de autoplagiere), ca Istoric al clipei, dar şi ca Istoric, supun verificării critice Scandalurile de care România n-a dus, nu duce şi nu va duce lipsă. Verificarea critică înseamnă trecerea vorbelor, faptelor şi documentelor prin examenul crucial al îndoielii carteziene. M-am obişnuit să fac asta, pentru că sînt istoric al clipei, dar şi pentru că mi-e groază la gîndul c-aş putea fi manipulat. Prefer să greşesc punînd la îndoială ceea ce mi se oferă în spaţiul public, decît să înghit pe nemestecate tot felul de gogoşi.
Florian Coldea vrea să meargă la eșafod ca General Șpăgar?!
Sub acest semn nu pot să nu observ că, după 12 ianuarie 2017, mai precis după Comunicatul SRI privind punerea la dispoziţia directorului, „potrivit prevederilor legale”, a generalului locotenent Florian Coldea, Presa noastră a luat-o razna. Razna de tot. Dacă ar fi să credem zicerilor publice, spuse sau scrise, timp de 12 ani România a fost dominată la modul absolut de o singură persoană: Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI. În toată această perioadă, România a avut doi preşedinţi, patru premieri, trei Parlamente, doi directori SRI, trusturi de presă, ONG-uri, lideri de opinie, poliţişti şi gardieni. A avut, dar a avut degeaba. Cel care a făcut şi desfăcut, a blocat construirea de autostrăzi, a pus preşedinţi, a ținut președinți în fotoliul de la Cotroceni, a dat jos premieri, a condus toate Guvernele prin ofițerii acoperiți, a dat legi prin Parlamentul manipulat de el, într-un cuvînt, a fost ca un fel de Stalin din Pădurea Băneasa, s-a numit Florian Coldea. Din punctul de vedere al atmosferei generale, nota dominantă în ultimii 12 ani a fost – dacă ar fi să credem Presei – Teroarea.