Ce au mai descoperit procurorii DNA. Acuzațiiile în cazul lui Florian Coldea au fost extinse

Florian Coldea. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Update.  Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul fostului adjunct al SRI, Florian Coldea.  Comunicatul DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale fată de cele patru persoane menționate în comunicatul inițial (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență (față de trei persoane) și constituire a unui grup infracțional organizat.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2023, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.

În contextul menționat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro.

În același timp, inculpații ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potențialii beneficiari ai presupusului trafic de influență către societățile de consultanță pe care le controlează, creând aparența de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistență juridică, respectiv contracte de consultanță.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Știrea inițială

București. Florian Coldea, fostul adjunct al SRI a fost convocat la sediul DNA. Potrivit unor surse, procurorii intenționează să extindă urmărirea penală și pentru alte infracțiuni.

Florian Coldea are calitate de inculpat într-un dosarl pentru trafic de influență și spălare de bani. El a fost plasat sub control judiciar, alături de generalu SRI (r) Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă.

Florian Coldea, la DNA

Fostul general SRI a fost convocat de procurorii DNA la o nouă serie de audieri. Potrivit unor surse, anchetatorii au mai multe probe care le-ar permite să extindă urmărirea penală în cazul lui Florian Coldea. Acesta ar putea fi pus sub acuzare și pentru alte infracțiuni.

Fostul director adjunct al SRI este cercetat de DNA într-un dosar penal. Ancheta a început după denunțul făcut de afaceristul Cătălin Hideg, condamnat, la rându-i pentru fraudă cu fonduri europene, într-un dosar instrumentat de EPPO. Cătălin Hideg a fost trimis în judecată și a primit o condamnare, în primă instanță, la patru ani de închisoare.

Cătălin Hideg a spus că i s-ar fi cerut bani pentru a primi o sentință mai blândă în dosar. El a afirmat, în denunț, că o parte din sumă ar fi ajuns la Florian Coldea. Altături de Coldea, în dosar sunt inculpați avocatul Doru Trăilă și fostul general SRI (r) Dumitru Dumbravă. Cei trei au fost plasați sub control judiciar cu plata unei cauțiuni de 500.000 de lei.

Cătălin Hideg, denunțătorul de la DNA, susține că i s-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro. În schimb, urma să beneficieze de o pedeapsă cu suspendare.

Parchetul Anticorupție Sursa foto: Facebook

Ancheta DNA în cazul Coldea

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat oficial, în luna mai, începerea urmăririi penale în cazul a patru persoane. Este vorba de foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și o a patra persoană, Dan Tocaci. Acesta din urmă ar fi jucat rolul de intermediar în tranzacția care îl viza pe Cătălin Hideg. Aceștia sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani.

Procurorii susțin că inculpații ar fi pretins suma de 700.000 de euro plus TVA de la omul de afaceri. Ei au lăsat să se înțeleagă că ar putea influența instanța pentru a pronunța o hotărâre favorabilă acestuia.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea”, se arată într-un comunicat DNA.

Conform procurorilor, în perioada martie 2023 – aprilie 2024, inculpații ar fi pretins omului de afaceri 700.000 euro plus TVA pentru a-l ajuta să obțină o hotărâre favorabilă într-un dosar penal. În urma mai multor negocieri s-a ajuns la reducerea sumei cu 100.000 de euro. Banii urmau să fie plătiți în trei rate egale.

Cătălin Hideg. Sursa foto: Facebook

Florian Coldea audiat 15 ore la DNA pentru corupție

La momentul inițierii dosarului penal pentru corupție, procurorii l-au audiat pe Florian Coldea vreme de 15 ore. Acesta a părăsit sediul DNA în jurul orei trei dimineața, refuzând să facă declarații. Ulterior, a revenit cu un comunicat în care și-a susținut nevinovăția.

„Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată. Am convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege”, a susținut fostul general SRI.

El și-a exprimat încrederea în sistemul judiciar din România și a spus că urmează să-și demonstreze nevinovăția cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse.