Florian Coldea, aproape să fie linșat de Sergiu Diacomatu, în Dubai. Fostul adjunct SRI, amator de senzații tari

Florian Coldea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Florian Coldea, fostul adjunct al SRI s-a distrat de minune la prima zi a festivalului Untold Dubai. Doar că nu a fost singur, acolo a fost prezent și Sergiu Diacomatu care îl bănuiește pe fostul sri-ist că i-ar fi făcut dosarul penal ANRP.

Florian Coldea a apărut în toată splendoarea la festivalul Untold Dubai, acolo unde în aceste zile pare că s-a mutat ”crema” mondenilor din București. Așa că nici fostul adjunct al SRI nu a putut lipsi de la o astfel de petrecere de pomină.

Doar că tot acolo a fost și nimeni altul decât Sergiu Diacomatu, cel care a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP. Ancheta a fost făcută pe vremea când Kovesi conducea DNA, iar Diacomatu îl bănuiește pe Coldea că ar fi avut de a face cu dosarul.

Drept urmare ar fi avut o pornire fizică virulentă în direcția în care se afla generalul.

Diacomatu oprit înainte de a ajunge la Coldea

În traiectoria sa ar fi fost oprit de către cei cu care era la masă Coldea. Cert este că un pahar de băutură tot s-a vărsat înspre general. Acesta din urmă s-a retras în celălalt colț al mesei VIP unde se afla, numai bine căci de acolo se putea strecura repede către ieșire.

Potrivit martorilor oculari, Coldea ar fi schimbat câteva replici și cu Codin Maticiuc, prezent și el la eveniment. Coincidență sau nu în aceste zile, dosarul șefului Untold de la Cluj pare să fie pus ‘‘pe pauză‘‘. Având în vedere că în ancheta nu se audiază nimic, potrivit surselor EVZ.

Ancheta împotriva lui Buta, un mister

Pe de altă parte, cei doi băieți care au făcut acuzații împotriva organizatorului Untold, Bogdan Buta, nu au depus plângere. Iar în astfel de situații, respectiv infracțiuni contra persoanei, dosarul penal va fi închis deoarece nu există plângerea persoanelor vătămate.

Potrivit informațiilor din spațiul public, Florin Coldea ar avea foarte multă influență la Cluj. Acolo unde este și ancheta în cauză. Cert este că doi băieți minori au făcut acuzații grave împotriva organizatorului Untold.

Aceștia spun că atunci când aveau 15 și 16 ani au întreținut relații sexuale cu acesta, după ce au fost racolați de o grupare din care ar face parte și Buta.