FLIRT: Relaţiile amoroase la locul de muncă

O viaţă personală împlinită creşte performanţa la serviciu, dar partenerii nepotriviţi îşi pot pune în pericol cariera.

  • Mai bine de jumătate dintre relaţiile care încep la locul de muncă durează în jur de un an, iar 84% se termină după cel mult cinci ani.

Psihologii susţin că, în general, locul de muncă nu favorizează deloc dezvoltarea unei relaţii de cuplu. Însă, în lipsa timpului liber, numărul relaţiilor dintre colegi este din ce în ce mai mare, frecvent şi între şefi şi subordonaţi.

Mai performanţi dacă sunt împliniţi în viaţa personală

Angajaţii care au o viaţă personală împlinită tind să fie mai echilibraţi şi mai performanţi în activitatea lor profesională, susţin specialiştii în resurse umane. „Din această perspectivă, putem considera un avantaj o relaţie între doi colegi, în ideea că le oferă un confort la nivel personal care se va traduce în timp în performanţă crescută. Dezavantajele apar atunci când alegerea partenerului se dovedeşte a fi una nepotrivită. Dacă relaţia se rupe, atunci pot apărea tensiuni, colegii fostului cuplu se pot împărţi în două „tabere“, iar cei doi se vor evita la întâlnirile în echipă“, avertizează Alina Negrea, senior partner al companiei Aplus Performance, din Capitală.

Tensiunile în cazul unei rupturi de relaţie personală apar inevitabil, ducând în unele cazuri chiar la situaţii în care unul dintre cei doi părăseşte compania. „Am lucrat patru ani într-o firmă, unde am şi avut o relaţie cu un coleg, în ultimul an. La început totul a mers foarte bine, însă după un timp ne-am despărţit. Nu am mai putut suporta să-l văd în fiecare zi la birou, parcă nu mai era cel pe care l-am cunoscut, se purta urât cu mine, îmi vorbea ironic, aşa că mi-am dat demisia“, povesteşte Laura D., din Bucureşti.

Există şi căsnicii durabile începute la job

Sunt însă şi multe cazuri „fericite“, în care relaţiile legate la serviciu au dus la căsnicii durabile. „Lucrăm de cinci ani împreună, iar acum patru ani am început să avem o relaţie. Acum un an şi şase luni ne-am căsătorit. Nu ne-a dăunat cu nimic faptul că lucrăm împreună. Pot spune că acest lucru ne-a adus numai beneficii. Ziua de muncă trece mult mai uşor când ai persoana iubită lângă tine“, susţine Robert Paul, din Tulcea.

O persoană dedicată, căreia îi place ce face şi care are rezultate, nu îşi va schimba comportamentul dramatic doar pentru că în cadrul aceleiaşi companii se află şi partenerul/partenera sa. „Pe de altă parte, un angajat care este demotivat, care îşi îndeplineşte fără plăcere sarcinile profesionale, va fi mult mai tentat să „evadeze“ pentru o vizită la partenerul său“, mai spune Alina Negrea.

Pericolele relaţiilor cu şefii

  • O cercetare publicată de Society for Human Resource Management and CareerJournal.com a scos la iveală că 80% dintre specialiştii de resurse umane şi 60% dintre angajaţi au declarat că relaţiile amoroase dintre superiori şi subordonaţi nu ar trebui să aibă loc.

„Relaţiile intime presupun o investiţie emoţională mai mare care îi face pe angajaţi mai vulnerabili la refuzuri, disesiuni şi alte interacţiuni interpersonale inerente contextului de muncă. Principala pierdere pentru angajator este scăderea randamentului angajaţilor şi a productivităţii. Pentru angajat, deşi acesta percepe nişte beneficii imediate, în special în termeni emoţionali, pe termen lung de fapt el devine mult mai vulnerabil“, atenţionează Bogdana Bursuc, psiholog la Mind Institute, din Bucureşti.

Alina Negrea este de părere că între o relaţie dintre un şef şi un subaltern, de cele mai multe ori, ambii vor avea de pierdut, mai ales din punct de vedere al imaginii. „De cele mai multe ori, şeful va fi judecat că este influenţat şi/sau părtinitor, iar partenerul şefului (inferior ierarhic) va fi judecat ca fiind lipsit de valoare profesională şi menţinut în funcţie pe criterii personale.

Frecvente sunt şi cazurile când subordonatul se implică în companie mai mult decât i-ar permite competenţele profesionale proprii, dintr-un sentiment de legitimitate dobândit prin relaţia cu şeful. Superiorul la rândul său va pierde gradat din respectul angajaţilor, şi chiar angajaţi“, avertizează Alina Negrea.

CONSECINŢE

Sexul la serviciu poate duce la pierderea slujbei Dacă aveţi o relaţie amoroasă cu un coleg, este de preferat să evitaţi orice fel de manifestări explicite ale afecţiunii, precum îmbrăţişările, săruturile ori ţinutul de mână, atunci când sunteţi la serviciu, spun experţii în resurse umane.

Pe de altă parte, psihologii afirmă că este sănătos pentru relaţie să exprimaţi ceea ce simţiţi pentru persoana iubită. Însă, de multe ori, la locul de muncă aceste comportamente sunt pedepsite (de exemplu, colegii ironizează), fapt care face ca aceste expresii comportamentale ale afecţiunii să se reducă în detrimentul relaţiei de cuplu.

„În general, convingerile socio-culturale taxează gesturile intime manifestate în public sau chiar unul dintre parteneri s-ar putea simţi neconfortabil să îşi exprime afecţiunea de faţă cu alţii. De aceea cred că mediul de muncă nu este un context care permite «îngrijirea» unei relaţii de cuplu“, conchide Bogdana Bursuc, psiholog al Mind Institute.

În privinţa relaţiile sexuale la locul de muncă, regulile sunt şi mai stricte iar riscurile pe măsură.

„Concedierea este una dintre consecinţele directe, în cazul în care relaţiile sexuale sunt întreţinute la locul de muncă. Restul paletei de riscuri ţine de crearea unei imagini negative, pierderea respectului colegilor şi o atmosferă tensionată la serviciu“, mai spune Alina Negrea.