Bidzina Ivanişvili este numele lui, şi se prezintă la alegerile legislative din Georgia, decis să îşi pună averea în serviciul noilor sale ambiţii politice în această mică ţară din Caucaz, încă afectată de sărăcie, după cum relevă AFP.
Căsătorit şi tată a patru copii, Bidzina Ivanişvili este fiu de miner, iar averea a făcut-o în Rusia anilor '90, care le-a permis unora să se îmbogăţească în urma privatizării unor societăţi din epoca sovietică, efectuate în împrejurări tulburi. Alături de un partener rus, Vitali Malkin, a început să vândă computere, apoi a fondat Banca de Credit Rusă, cumpărând totodată părţi ale unor societăţi miniere şi metalurgice, pe care apoi le-a vândut. În prezent, investeşte la bursa din Europa şi Statele Unite. În octombrie 2011 i-a fost retrasă cetăţenia georgiană pe motiv că nu poate avea dublă naţionalitate, după ce a obţinut un paşaport francez. Ivanişvili, căsătorit cu o franţuzoaică, a trăit în Franţa. Parlamentul georgian a adoptat o lege care autorizează cetăţenii Uniunii Europene care au locuit în Georgia cu titlu permanent în ultimii cinci ani să se prezinte la alegeri. Visul georgian Ivanişvili se confruntă cu actualul preşedinte, Mihail Saakaşvili, este cel mai bogat om din Georgia şi ocupă locul 153 în clasamentul miliardarilor din 2012 al revistei Forbes, cu o avere estimată 5 miliarde de euro. Când s-a lansat în politică, în urmă cu aproximativ un an, a reuşit să strângă în jurul său o opoziţie până atunci divizată şi care ducea lipsă de mijloace financiare, ce se prezintă la alegerile de la 1 octombrie ca o coaliţie sub stindardul "Visul georgian". Şansele sale de victorie au crescut de la ieşirea la iveală, săptămâna trecută, a unui scandal de tortură într-o închisoare din Tbilisi, care a împins doi miniştri ai guvernului să demisioneze şi a aruncat o umbră asupra perspectivelor partidului la putere. Avere remarcabilă Ivanişvili a cheltuit sute de milioane de dolari pentru restaurarea satului său natal şi a mai multor monumente, teatre, muzee şi şcoli din Georgia, a susţinut construirea celei mai mari biserici ortodoxe din ţară şi chiar a cumpărat noi uniforme pentru armată. Iubitor de artă, el şi-a construit o imensă reşedinţă în stil futurist la Tbilisi, o clădire de sticlă concepută de arhitectul japonez Shin Takamatsu, pe care a decorat-o cu opere ale unor artişti contemporani precum Lucian Freud, Damien Hirst sau Roy Liechtenstein. În 2006, a cumpărat lucrarea "Dora Maar cu pisica" de Pablo Picasso pentru 95 de milioane de dolari. Competitorii săi îl acuză că este un apropiat al Kremlinului. El l-a ameninţat recent pe Saakaşvili, pe care îl acuză de autoritarism, cu manifestaţii în masă în cazul unor fraude în timpul scrutinului.Dacă va câştiga aceste alegeri legislative, spune că în cazul în care va deveni premier, va renunţa la funcţii la capătul a doi ani şi va lăsa guvernul în mâinile aliaţilor săi din coaliţie.