Fitness pe buturugi, în Kiseleff

Bănci, buturugi, o punte mobilă şi o piramidă cu instrucţiuni, toate făcute din lemn şi fixate într-un rond cu nisip din Parcul Kiseleff.

Un spaţiu neobişnuit pentru exerciţiile de întreţinere musculară, pe care, în mod obişnuit, le-aţi face la sală. Primul loc de acest gen din Capitală a fost inaugurat ieri, la prânz, în apropiere de Statuia Aviatorilor.

Florentina Opriş, instructor de fitness şi realizatoare de emisiuni TV de profil, s-a gândit că exerciţiile în aer liber sunt mai atractive, iar Primăria Sectorului 1 i-a pus la dispoziţie spaţiul din Parcul Kiseleff. Aşa a apărut „Traseul Florentina“, inclus în Campania Naţională „Alege să fii sănătos“. Piramida sfaturilor În centrul spaţiului personalizat pentru mişcare în aer liber stă o piramidă de trei metri, pe care sunt scrise sfaturi pentru o viaţă sănătoasă, dar şi „instrucţiunile de folosire“ a aparatelor din lemn masiv. În rondul Florentinei, bucureştenii amatori de sport se pot căţăra, întinde, sări şi alerga pe aparate neconvenţionale. Primii care s-au bucurat de toate astea au fost copiii din parc, care s-au căţărat pe unde au ajuns şi au săpat în nisipul numai bun de făcut forme.

La tăierea panglicii inaugurale din Kiseleff au venit, pe lângă primarul Andrei Chiliman, oameni din lumea sportului - floretista Laura Badea, exploratoarea Uca Marinescu, comentatorul Cristian Ţopescu -, dar şi Ovidiu Lipan- Ţăndărică şi Petre Roman. Trupa de teatru Dell’Arte a făcut o scenetă în care omul învinge, prin mişcare, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă şi stresul, iar Florentina Opriş a arătat cum vă puteţi tonifia musculatura pe traseul care îi poartă numele.

Campania Naţională „Alege să fii sănătos“ a debutat în februarie, având drept scop, prin acţiunile şi proiectele pe care le iniţiază, promovarea unui stil de viaţă „curat“.