Fitch: corecţie severă a PIB, în România

RAPORT. Finanţarea şi atenuarea deficitului de cont curent reprezintă o problemă destul de gravă pentru statele din Europa Centrală şi de Est, mai ales în contextul recesiunii globale, arată utimul raport al agenţiei de rating Fitch.

România este una dintre cele mai expuse ţări şi va suferi o corecţie severă a cererii interne, dar şi a PIB-ului. „Reducerea disponibilităţii fluxurilor globale de capital şi scăderea predispoziţiei investitorilor pentru risc face ca o corecţie a deficitelor de cont curent excesive şi o recesiune severă să fie inevitabile în majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est”, a declarat Edward Parker, director al diviziei Fitch pentru ţările emergente.