Fiscul închide 141 administraţii financiare. VEZI dacă oraşul tău e pe lista neagră

Locuitorii din Sinaia, Azuga, Cisnădie, Ocna Sibiului, dar şi din multe alte localităţi din întreaga ţară nu vor mai avea administraţii financiare. În total, Fiscul a decis să desfiinţeze 141 de administraţii ale finanţelor publice din întreaga ţară.

Asta înseamnă că, pentru a-şi depune declaraţiile şi a-şi plăti impozitele, ei vor trebui să se deplaseze în alte localităţi sau la alte unităţi fiscale, mai îndepărtate.

Cele mai multe administraţii financiare vor fi închise în judeţul Prahova – 10 unităţi. Acesta este urmat, cu câte şase administraţii financiare din fiecare judeţ, de Argeş, Bacău, Constanţa, Harghita şi Maramureş, potrivit listei publicate de Fisc.

Vezi AICI dacă oraşul tău se găseşte pe lista administraţiilor financiare care vor fi închise, publicată de ANAF.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a declarat, la jumătatea lunii iunie, că o parte din administraţiile financiare din ţară urmează să fie închise. Potrivit şefului Fiscului, este vorba despre unităţile care fie au o activitate redusă, fie sunt situate la o distanţă prea mică de alte unităţi fiscale.

Fiscul a anunţat, luni, că ghişeele administraţiilor financiare vor fi închise în perioada 30 iunie, ora 12.00-5 iulie, ora 8.30.

În această perioadă, contribuabilii de la unităţile închise vor fi rearondaţi la noile administraţii financiare. Pentru urgenţele care vor apărea în această perioadă, va fi disponibil serviciul de asistenţă telefonică pentru contribuabili.