Firul roşu între MRU şi Ponta încinge USL

Dialogul telefonic dintre premier şi şeful PSD, ajuns deja la episodul doi, îl irită pe liberalul Crin Antonescu, lăsat pe dinafară.

Un telefon dat lui Victor Ponta de premierul Mihai Răzvan Ungureanu a reuşit simultan să determine USL să se aşeze la discuţii cu Puterea şi să-l irite pe Crin Antonescu. Invitat marţi seară la Antena 3, premierul a relatat că a avut în cursul zilei o convorbire cu preşedintele PSD. "Simţim nevoia de dialog pe problemele esenţiale", a spus acesta. "Bun-simţ", "corectitudine politică", “de culoare europeană“, "fără invective, fară explozii de personalitate", au fost câteva dintre formulele prin care Ungureanu l-a descris pe Ponta. Antiteza cu Crin Antonescu se simţea printre rânduri, chiar dacă Ungureanu nu s-a referit direct la şeful PNL, decât pentru a spune că pe el "nu a apucat" să-l sune. Antonescu se dezlănţuie Rezultatul acestei convorbiri s-a putut vedea ieri, când Victor Ponta a anunţat că USL va participa la un dialog cu partidele de la Putere, chiar şi cu UNPR, de care PSD nu vrea să audă. Desigur, liderul PSD a declarat că greva Opoziţiei continuă. Obiceiul premierului de-a discuta la telefon cu partea mai "cumpătată" din USL l-a iritat pe Crin Antonescu, ignorat de Ungureanu pentru a doua oară. Şi-a bandajat orgoliul rănit calificând drept irelevante demersurile premierului. "Deţinătorul real al puterii este Traian Băsescu şi preşedinţii partidelor de guvernare. Mihai Răzvan Ungureanu, deşi este prim-ministru, nu este decât un slujbaş foarte înalt, foarte mulţumit, al lui Traian Băsescu", a spus acesta. Momeala pachetului de legi pe energie Momeala pe care premierul a întins-o pentru a readuce Opoziţia în Parlament este pachetul legislativ privind energia, domeniu în care unul dintre jucătorii majori ai USL, Dan Voiculescu, are un interes de afaceri direct, prin firma Grivco. Ponta a replicat însă că USL nu va sprijini proiectul decât după ce Guvernul va opri contractele preferenţiale de energie, cu acei "băieţi deştepţi". (A contribuit Marius Vulpe) LEGISLAŢIE Ce prevede noua lege a energiei electrice Legea energiei electrice va fi analizată, vineri, de Guvern, iar datele privind calendarul liberalizării preţurilor vor fi cunoscute ulterior. Reprezentanţii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional au anunţat că liberalizarea tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici a fost amânată cu doi ani şi se va încheia în 2017 şi nu în 2015, cum se anunţase iniţial. Printre angajamantele din pachetul legislativ privind energia s-ar mai putea număra cele ale României referitoare la reforma sectorului minier şi înfiinţarea noilor complexe termo-energetice, reglementarea strategiei comerciale a Hidroelectrica, redevenţele pentru petrol şi gaze, exploatarea gazelor de şist, construcţia următoarelor reactoare nucleare. Nu este prima oară când premierul conversează telefonic cu Ponta, o primă discuţie având loc în preziua învestiturii noului Guvern în Parlament Citiţi şi:

  • Lecție de română la Antena 3: Cum l-a pus la punct Ungureanu pe moderatorul Gâdea! | VIDEO
  • Psihiatru despre confruntarea Gâdea - MRU: "Ca premier, nu-ți permiți să n-ai trei răspunsuri pregătite, pe teren inamic" | VIDEO
  • Ponta și cu Ungureanu sunt ca Steaua cu Dinamo
  • Roberta Anastase: Premierul ar trebui să-și ia martori când vorbește cu Ponta
  • Meciul Gâdea – Ungureanu: cele mai spectaculoase faze | VIDEO
  • Ungureanu spune că a vorbit cu Ponta doar despre prioritățile legislative, nu și despre Anastase
  • Elena Udrea: Antena 3 se străduiește să mascheze eșecul
  • MRU: "Am vorbit la telefon cu Victor Ponta". VEZI cum îl laudă Ungureanu pe şeful PSD
  • DAN ANDRONIC: MRU - Mihai Gâdea : 1 - 0. În nocturnă, pe terenul lui Voiculescu
  • SILVIU SERGIU: De ce ziariştii ar trebui să deplângă umilirea lui Gâdea de către MRU
  • HORIA TABACU: Gâdea plânge, Voiculescu ţipă, sau cum a devenit Antena 3 un post pro-Guvern (fără să vrea)