Firmele aflate la început de drum pot primi o finanţare nerambursabilă de până la 120.000 de lei

O veste buna pentru cei care doresc să investească în firmele înfiinţate în ultimii doi ani şi care pot obţine o finanţare nerambursabilă de 120.000 de lei de la stat prin intermediul Programului START. În acest sens, antreprenorii trebuie să depună un proiect în cadrul sesiunii 2016.

Cine poate beneficia de aceşti bani din programului START? De acest ajutor nerambursabil pot beneficia următoarele societăți: -microîntreprinderile, având de la zero până la nouă angajați -întreprinderile mici, având de la zece la 49 de angajați -întreprinderile mijlocii, având de la 50 la 249 de angajați

Condiții necesare: -societățile au cel mult doi ani de la înregistrarea la Registrul Comerțului la data deschiderii aplicației; -societățile nu au datorii restante la bugetul general (la sediul social) sau bugetele locale (pentru eventualele puncte de lucru); -ajutorul acordat prin programul START se acordă o singură dată unei societăți, prin urmare trebuie să nu mai fi primit sprijin financiar prin intermediul acestei măsuri; -societățile nu au primit mai mult de 200.000 de euro drept ajutor nerambursabil în ultimele trei exerciții financiare; -societatea va solicita sprijin nerambursabil pentru o activitate eligibilă, iar codul CAEN este înregistrat la data depunerii Cererii de acord de principiu pentru finanțare, dar este autorizat a fi desfășurat la data decontului (după aprobarea proiectului).

 

Toate activitățile sunt permise, mai puțin următoarele:

    inermedieri financiare și asigurări;     tranzacții imobiliare;     activități juridice;     activități de jocuri de noroc și pariuri;     producție sau comercializare de armament;     producție sau comercializare de produse energetice;     pescuitul și acvacultura;     agricultura și procesarea produselor agricole;     sectorul carbonifer;     sprijinirea activităților de export.

Sprijinul acordat nu poate reprezenta mai mult de 90% din valoarea eligibilă a proiectului, astfel încât beneficiarul finanțării trebuie să contribuie cu diferența de 10%. În plus, beneficiarul va trebui să acopere în întregime valoarea neeligibila a proiectului, potrivit avocatnet.ro.