Creșterile de taxe duc la faliment. Tot mai multe firme românești se închid

Faliment. Sursa foto: arhiva EVZ

Numărul companiilor care ajung să fie închise crește de la o lună la alta. Nu mai în ultimele luni, peste 10.000 de firme românești au pus lacătul pe ușă.

Într-un context de instabilitate economică precum cel pe care România îl traversează, consecințele nu întârzie să apară. Astfel, tot mai multe firme din țara noastră aleg să își suspende activitatea.

Peste 10.000 de firme închise în ultimele luni

În primele opt luni ale anului curent, numărul societăților care și-au încheiat activitatea a crescut semnificativ. Datele arată că peste 10.139 de persoane juridice au ales să pună lacătul de afacerilor lor. Cifra este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, diferența dintre cele două intervale este de 5,64%.

Cele mai multe firme închise aveau sediile sociale în București. Astfel, peste 1231 de companii și-au suspendat activitatea. Numărul este în creștere cu 21,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sursa foto: Dreamstime.com

După București, Clujul ocupă un loc fruntaș în acest top. Peste 690 de firme din județul Cluj au fost radiate în ultimele luni. Creșterea în acest caz, față de aceeași perioadă a anului precedent este de 50%.

După Cluj, județul Brașov are de asemenea o creștere de 23,02% față de primele opt luni ale lui 2022. În Brașov s-au închis 481 de firme din ianuarie și până în august. Județul Timiș a înregistrat de asemenea o modificare semnificativă.

La un pol opus se află județele Tulcea și Giurgiu, unde s-au închis mai puține companii. Conform datelor oficiale, în Tulcea au fost radiate 67 de societăți, la egalitate cu Giurgiu.

În Ialomița s-au închis în primele opt luni ale acestui an, 69 de companii, în timp ce în județul Covasna au fost radiate 70 de firme.

Domeniul care au înregistrat cele mai multe suspendări este comerțul cu ridicata și amănuntul. De asemenea s-au închis societăți care aveau ca domeniu de activitate, repararea autovehiculelor, precum și activități profesionale, științifice și tehnice.

Din sfera companiilor cu domeniul de activitate informații și comunicații au fost înregistrate peste 950 de suspendări ale activității.

În contextul noilor modificări fiscal-bugetare asumate de actualul Guvern, numărul companiilor care pun lacătul pe ușă ar putea să crească.