Actorul Cuzin Toma, alias „Firicel” din „Las Fierbinţi”, a ajuns, din nou, în fața instanței, împreună cu soția sa. De data aceasta nu el este cel acuzat. Cei doi au dat în judecată o bancă, într-un caz de dare în plată.
Toma și soția sa îi solicită instituției bancare la care au un credit imobiliar să accepte demararea procedurii de dare în plată. Inițial, banca a refuzat să facă acest lucru, vrând să obțină banii pe care cei doi îi datorează, așa că Actorul care îl interpretează pe Firicel a decis să cheme banca în fața curții de judecată, potrivit Spy News.
În urmă cu două luni, Toma a fost prins de procurorii DIICOT și s-a ales cu dosar penal, pentru deţinere de substanţe interzise. După o anchetă amplă, DIICOT a decis, recent, să renunţe la acuzaţii, motivând că „în cauză nu există interes public în urmărirea în continuare a numitului Toma Cuzin”, renunţând la urmărirea penală în privinţa uneia dintre infracţiuni şi clasând cauza în privinţa celeilalte.
Mai exact, potrivit informațiilor acestora, actorul avea o cantitate prea mică pentru a putea fi suspectat de trafic.
Conform jurnaliştilor, poliţiştii şi procurorii antidrog au descoperit asupra lui Firicel 1,92 gr. de cannabis, un grinder din material plastic şi un grinder metalic (dispozitive speciale pentru mărunţit „iarba").