Firea lansează o nouă Bătălie pentru București: „Să vedem pe cine vor alege cetățenii”

Gabriela Firea

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, deschide lupta, împotriva PNL, în București, la alegerile pentru Senatul României și lansează o serie de acuzații la adresa ministrului Finanțelor, Florin Cîțu.

Gabriela Firea, prima pe lista de candidați PSD la Senatul României, îl acuză pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, că ar fi inventat „o așa zisă vinovăție” și un prejudiciu, în urma controlului de la Primăria Capitalei pentru că se confruntă cu ea la alegerile pentru Senat.

„Domnul ministru Cîţu a mai inventat încă o aşa zisă vinovăţie. A inventat şi un prejudiciu. Este de râs. Domnul ministru se bate cu mine pentru că eu sunt primul om pe lista PSD la Senat. Dumnealui este primul om pe lista PNL la Senat”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea s-a arătat încrezătoare în șansele sale, precizând că Florin Cîțu este un ministru care a îngropat economia României.

„Rămâne să vedem pe cine vor alege bucureştenii: un ministru care a îngropat pur şi simplu economia ţării, care ne îndatorează în fiecare zi cu dobânzi imense, sau un fost primar general care a lăsat în urma sa nişte lucruri durabile în Capitală", a arătat primarul general.

Ea a făcut aceste declarații în contextul controlului derulat de Ministerul Finanțelor Publice la Primăria Generală și a comentariilor făcute de Florin Cîțu pe marginea celor găsite acolo.

Cîţu, arătat, într-o postare pe Facebook, că inspectorii Ministerului Finanţelor au calculat un prejudiciu de aproximativ 200 de milioane de lei, adică în jur de 40 de milioane de euro, la Primăria Capitalei. El a comentat controlul întreprins de Ministerul Finanțelor la Primăria Geberală.

Precizările Gabrielei Firea

Gabriela Firea a precizat că, în timpul guvernării PSD, Municipalitatea a fost sprijinită cu 500 de milioane de lei pentru termoficare. Ea a precizat că banii au fost repartizați inclusiv pentru subvenţii destinate populaţiei, deoarece Guvernul nu a precizat în mod explicit că trebuie să ajungă în contul Escrow.

Firea a adăugat că Primăria a primit banii respectivi de la Guvern deoarece suma care îi revine lunar din impozitul pe venit este foarte mică.

„Guvernele au înţeles în fiecare an să sprijine pe perioada iernii Primăria Capitalei, deci pe cetăţeni, ori cu aceste împrumuturi din Trezorerie, ori chiar bani din Fondul de rezervă al premierului. Aceşti bani au fost folosiţi numai pentru termoficare: plata subvenţiei şi, de asemenea, toţi aceşti bani s-au dus pentru populaţie, nu în altă direcţie”, a explicat Gabriela Firea.

Ea a adăugat că inspectorii de la Ministerul de Finanţe nu au găsit în activitatea Primăriei Capitalei „nimic flagrant, nimic illegal”, ci doar au descris nişte fapte.

„A început un control politic în decembrie anul trecut. Au plecat inspectorii la Ministerul de Finanţe, aşa cum au venit şi s-au reîntors, spunând că dacă nu scriu ceva, orice, ei vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă. Prin urmare, s-au închis într-un birou, au tot cerut documente de la Direcţia noastră economică şi au scris”, a spus Firea.