Gabriela Firea a afirmat că există posibilitatea ca școlile să fie închise din cauza epidemiei de coronavirus.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a spus că „dacă e cazul ca Inspectoratul să anunţe să se suspende cursurile, vom anunţa si vom respecta. Noi ne supunem tuturor deciziilor Comitetului Naţional de Criză. Nu primarul e cel care închide un oraş sau suspendă cursurile, fără să se consulte cu autorităţile naţionale", a spus Gabriela Firea la Realitatea Plus.
Totodată, Firea a vorbit şi despre starea bărbatului din Bucureşti, depistat pozitiv cu noul coronavirus.
„Ancheta a fost realizată de Direcţia de Sănătate Bucureşti şi am înţeles că domnul în cauză a stat la domiciliu, s-a autoizolat. În afara de cele trei persoane, cu care a spus clar că s-a întâlnit, nu ştim alte persoane cu care să fi fost în contact”, a spusGabriela Firea la Realitatea Plus.
Sâmbătă a fost confirmat primul caz de coronavirus în București, pacientul fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani care s-a întors dintr-o zonă neafectată din Italia.