Nuntă opulentă la Târgu Jiu, la sfârșitul săptămânii trecute. Mirele, procurorul Cristian Bertha (fost șef al DNA Târgu Jiu) , a apărut într-un costum semnat Botezatu, în timp ce mireasa Marcela, purta o creație Cristallini, realizată manual.
Buchetul miresei a fost unul alb, superb.
„Nunța anului”, cum a fost denumită în orașul din Gorj s-a desfășurat în fața rudelor și prietenilor mirilor și nașilor, veniți din toată țara.
Și ca fastul să fie total, slujba reliogioasă a fost oficiată de trei preoți. Nașii fericitei perechi au fost soții Văcaru, el Alin, fiind deputat, intrat în Parlament pe listele PSD, trecut ulterior la Pro-România.
La petrecerea de la restaurantul Riviera, cu 300 de invitați, au intreținuț atmosfera nume cunoscute din lumea interpreților, printre aceștia numărându-se Carmen de la Sălciua, Mira sau Olguța Berbec, scrie gorjeanul.ro.